Tânăra şi-a chemat în ajutor prietenul, iar acesta a scos un baston telescopic şi l-a lovit pe minor de mai multe ori în cap. ”Poliţia municipiului Hunedoara a fost sesizată despre o infracţiune de lovire ce a fost comisă în incinta unui liceu din municipiul Hunedoara. Conflictul ar fi pornit de la neînţelegeri între prietenele celor doi. Dosarul penal vizează comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, a informat IPJ Hunedoara.
Poliţiştii hunedoreni au reuşit să dea de urma agresorului şi l-au reţinut preventiv pentru 24 de ore. Aceştia l-au dus în faţa procurorilor, care au decis că poate fi cercetat sub control judiciar. Adolescentul a fost transportat la Spitalul Municipal din Hunedoara, pentru acordarea de îngrijiri medicale. (M. Gânju)
Și-a făcut de lucru fără să aibă idee despre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…
Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…
O parte dintre angajaţii Minei Lupeni au protestat spontan în subteran, miercuri, timp de câteva…
Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…
Magdalena Șerban Oameni sunt peste tot, fie că e vorba de pacienți, fie că e…