Actualitate

Adolescent arogant – sancționat pentru sfidare

Deși ar fi fost o lecție bună pentru tânăr, să vadă că respectarea legii nu este un moft, amenda primită de acesta a fost ștearsă de instanță.
Adolescentul fusese avertizat în mai multe zile că trebuie să-și corecteze com­por­tamentul și să poarte masca de pro­tec­ție, dar fără rezultat. Chiar și magistrații erau de acord că se impunea ca tânărul să pri­mească o mustrare, dar nu s-a res­pec­tat legea și, din acest motiv, amenda tre­buie anulată. Jandarmii aflați în misiune de patrulare pe raza municipiului Petroșani au observat pe trotuarul de lângă Detașa­men­tul de Pompieri din localitate un grup de tineri ce se deplasa spre cartierul Dacia. În acest grup de persoane se afla și ado­lescentul, singurul din grup care nu purta mască de protecție. „Având în vedere mă­surile instituite la nivel național pentru combaterea pandemiei provocate de virusul Sars-cov 2, jandarmii după declina­rea calității, au procedat la stabilirea iden­tității persoanei, stabilind că se numește A., fiindu-i adus la cunoștință că i se va aplica o sancțiune contravențională, aces­ta a avut o atitudine arogantă și sfidătoare la adresa instituției, refuzând în continuare să poarte masca de protecție, astfel încât să-i acopere nasul și gura, refuzând să semneze procesul verbal afirmând că se grăbește”, au susținut jandarmii în ins­tanță. Mama tânărului s-a dus glonț la Ju­decătoria Petroșani și a cerut anularea amenzii primită de fiul ei. Instanța de judecată a fost nevoită să constate că jandarmul care a încheiat procesul verbal a dat o amendă de 250 de lei în loc de 500 cât este minimul prevăzut de lege pentru lipsa măștii. Așadar, prin raportare la des­crierea faptei de către agentul constatator, instanța a aprecia că sancțiunea nu a fost corect încadrată în limitele legale, ceea ce a dus la nulitatea absolută a procesului-ver­bal de contravenție. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura