Categories: Actualitate

Adolescent acuzat că a vrut să ucidă un poliţist

Minorul a furat un autoturism din mu­ni­cipiul Hunedoara, l-a condus fără a avea permis până în Petroşani şi a rănit un poliţist care încerca să-l oprească.
A fost pus sub acuzare de ultraj ra­por­tat la tentativă de omor, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara. Tâ­nărul a cerut judecătorilor să-i fie schim­bată încadrarea juridică a faptei iar ce­rerea sa va fi luată în discuţie mâine, joi.
Daniel Ionaşcu, de 16 ani, din Hune­doara, riscă să-şi petreacă după gratii o bună parte a tinereţii, dacă nu-i va fi schimbată acuzaţia. Adolescentul a ajuns în spatele gratiilor după ce a furat un autoturism din Hunedoara şi s-a dus cu el la Petroşani. Un poliţist aflat în timpul liber a observat maşina furată şi şi-a che­mat colegii în ajutor pentru a pune mâna pe hoţ. Când echipajul s-a apropiat de autoturism, adolescentul aflat la volan a demarat în încercarea de a scăpa, iar un ofiţer din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a fost târât câţiva metri şi rănit.
Judecătorii din Petroşani au stabilit că minorul a încercat să-şi asigure scăparea cu intenţia indirectă de a ucide victima, respectiv pe poliţist. Din acest motiv, ins­tanţa a dispus schimbarea încadrării juri­dice a faptelor din infracţiunea de ultraj în infracţiunea de ultraj raportat la ten­ta­tivă de omor. Totodată, adolescentul va fi judecat şi pentru conducere fără permis şi furt. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ceea ce ne-au trans­mis cârcotașii, în urmă cu vreo câteva luni, iată că s-a și…

3 ore ago

Bulina albă

Georgiana Fotin, în vârstă de 16 ani, din Vulcan Pentru că a reușit să acceadă…

3 ore ago

Bulina neagră

Liliana P., din Lupeni Pentru că este cercetată pentru furt și riscă o condamnare penală…

3 ore ago

Avem buget, avem proiecte, dar nu avem telecabină funcțională

„Avem buget, e vorba de peste 420 de milioane de lei, dar și un deficit…

3 ore ago

Fosta soție i-a golit apartamentul de mobilă și electrocasnice… de teama șoarecilor

Ceea ce trebuia să fie o simplă par­tajare a bunurilor după o căsnicie de­strămată s-a…

3 ore ago

Cabana Genţiana din Retezat a ars în totalitate

Cabana Genţiana de pe Valea Pie­trele din Masivul Retezat a ars în to­ta­litate în urma…

3 ore ago