Este clar, cineva nu vrea ca deponeul ecologic de la Bârcea Mare să funcţioneze. După ce s-a găsit o soluţie de avarie şi s-a dat drumul deponeului, în sensul că se depozitează gunoiul aici de o lună de zile, acum, o firmă, Girexim Universal SA, contestă procedura de negociere a administrării deponeului ecologic de către Supercom SA Bucureşti. Despre ce este vorba?
Plângere, în 10 zile
În data de 8 iunie 2017, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a trimis Consiliului Judeţean Hunedoara o decizie prin care „Obligă autoritatea contractantă la evaluarea completă a ofertei desemnate câştigătoare, aparţinând SC SUPERCOM SA, în maximum 15 zile de la primirea deciziei”.
„Admite, în parte, contestaţia SC GIREXIM UNIVERSAL SA formulată în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL HUNEDOARA, în procedura negociere fără publicarea unui anunţ de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare şi administrare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Bârcea Mare, judeţul Hunedoara“, şi dispune anularea rezultatului procedurii, privitor la desemnarea ofertei câştigătoare. Respinge cererile din contestaţie privind anularea procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertei şi a procesului-verbal de negociere a ofertei SC SUPERCOM SA, ca nefondate. Respinge cererile pe cale de excepţie formulate de contestatoare în raport cu cererea de intervenţie a SC SUPERCOM SA, ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016”, se arată în decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. În aceste condiţii, am vrut să aflăm dacă deponeul va mai funcţiona sau nu.
Două căi de atac
Contactat, Dan Stoian (foto mic), administratorul public al judeţului, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu se pune problema întreruperii activităţii pe deponeu. „În aceste condiţii, avem două căi de atac, după decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. După ce vom primi motivarea deciziei, fie vom răspunde întrebărilor solicitate, fie vom acţiona, în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, decizia Consiliului. În orice caz, deponeul funcţionează, nu avem nici un fel de blocaj. Nu se suspendă activitatea aici”, a declarat administratorul public Dan Stoian.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…