Categories: Comunitate

Administraţia din Lelese, salvată de banii primiţi de la CJ Hunedoara

Magdalena Şerban

Comunitatea din Lelese nu se poate plânge de taxe şi impozite majorate în 2019, acestea fiind doar actualizate la rata inflaţiei, după cum obligă legea. De asemenea, o altă veste bună este că noul an a fost început cu dreptul datorită ajutorului de ordin fiscal primit de la Consiliul Judeţean Hunedoara.
„Anunţ cetăţenii că dacă vor plăti dările locale până la 31 martie, vor beneficia de o reducere de zece procente. Avem executări silite pe rol, în cazul datoriilor mai vechi de 2018, iar cei care nu au impozitele onorate pe anul trecut vor primi din partea noastră înştiinţări şi somaţii, legea obligându-ne să facem asta. Sunt trei cazuri de eşalonare lunară la plată, având pensii minime şi aflându-se în dificultate de plată. Am reuşit să colectăm pe 2018 peste 85 la sută, dar am recuperat şi din anii trecuţi. În total, din taxe şi impozite strângem circa 80.000 de lei pe an, cărora li se adaugă concesiunile de păşune şi terenuri miniere, adică ajungem undeva la 200.000 de lei. Anul trecut am adunat aproximativ 240.000 de lei, tocmai datorită recuperării restanţelor din anii precedenţi”, a afirmat Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese.
Acesta crede că norocul le-a surâs la final de 2018, atunci când Consiliul Judeţean Hunedoara a ajutat mai multe administraţii publice, ţinând cont de situaţiile disperate în care se aflau unele comunităţi. „Am primit 50.000 de lei. Aveam nevoie de circa 60.000 de lei şi achitam tot. Dar şi aşa suntem foarte mulţumiţi. Am achitat facturile pentru lucrările prestate anul trecut şi suma a fost o mană cerească. În 2018 am păşit cu un deficit bugetar, dar ne-am echilibrat în urma rectificării din vară şi a ajutorului acesta. Ca şi buget, 2017 a fost mai bun. Cert este că nevoia mare e constituită din cofinanţările la proiecte. Momentan, avem două programe investiţionale europene şi două guvernamentale. Din visteria locală nici nu poate fi vorba de vreo posibilitate de investiţie”, a spus primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

14 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

20 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

20 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

21 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

22 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

22 de ore ago