Politica si administratie

Administraţia ArcelorMittal Hunedoara, cu jalba-n proţap la prefectură

Vineri, noul prefect de Hunedoara, Vasilică Potecă, s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei ArcelorMittal Hunedoara, după ce activitatea combinatului siderurgic a fost suspendată, din cauza preţului prea mare al energiei electrice.

Reprezentanţii Arcelor Mittal Hunedoara i-au prezentat prefectului situaţia dificilă în care se află societatea şi l-au asigurat pe acesta că sunt parteneri responsabili ai autorităţilor judeţene, intenţionând să-şi continue investiţia în judeţ.
La rândul său, Potecă i-a asigurat pe cei de la ArcelorMittal Hunedoara că va face toate demersurile la nivel guvernamental. Prefectul a declarat că guvernul Orban îşi va asuma răspunderea în Parlament pe modificările articolelor care vizează domeniul energiei din Ordonanţa 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Modificările vizează liberalizarea pieţei de energie. De asemenea, se va elabora o schemă de ajutor de stat privind preţul certificatelor de CO2, documentaţie care va fi transmisă inclusiv Instituţiei Prefectului – judeţul Hunedoara, spre consultare.
De asemenea, administraţia ArcelorMittal Hunedoara a fost a asigurată că investiţiile străine sunt o prioritate pentru ţara noastră. (A.Năstase)

4 comentarii la „Administraţia ArcelorMittal Hunedoara, cu jalba-n proţap la prefectură

  • mital hunedoara a vandut certificate de co2 primite gratis.au luat milioane.ce au facut cu banii?

  • totul tine de volumul productiei.daca nu ai comenzi suficiente nu poti fi rentabil.totul e ghidonat de la luxemburg.

  • Dupa 3 zile de cand a fost instalat noul prefect,hop si ei.
    Se vede deci ce sorginte are partea ce reprezinta hunedorenii din combinat.
    Cum s-a ajuns aici?Simplu,sustinand incompetenta de catre toate conducerile care s-au perindat dupa 89 pana azi.
    Toate investitiile facute in jurul OE2+TC au fost exploatate si manevrate de personal incompetent,acestea necesitand adaptari,modificari pe masura celor ce le exploateaza si manevreaza.Apoi lipsa unei mentenante preventive si predictive limitata de un buget saracit printr-un consum mare de materiale si piese folosite in acoperirea exploatarii necorespunzatoare a utilajelor.Apoi proasta calitate a productiei rezultate ce a dus la un consum de energie urias pe tona de otel.sa mai sunt…deci cam astea au dus in la situatia limita de astazi,deloc fericita in ajun de sarbatori

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura