Categories: Actualitate

„Adi Bocşeru”, trimis din nou în judecată

Natalia Bumbac

Dosarul instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în care hunedoreanul Adrian Stoicoi (foto), zis „Adi Bocşeru”, este acuzat de complicitate la furt de bunuri de patrimoniu şi spălare de bani, a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara.
În rechizitoriul procurorilor, Stoicoi este prezentat ca „un cunoscut braconier al siturilor arheologice din Munţii Orăştiei, fiind implicat, alături de alţi suspecţi, în descoperirea şi sustragerea mai multor tezaure arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional, bunuri care, prin intermediul unor filiere interne şi internaţionale, au reuşit să le valorifice pe piaţa neagră a antichităţilor din Europa”.
Anchetatorii amintesc faptul că Stoicoi a mai fost judecat într-o altă cauză, în care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. Atunci era acuzat că „în perioada martie 1999 – mai 2013, a sustras şi valorificat: o brăţară spiralică din aur, 800 de monede tip koson din aur, 2.000 de monede romane din argint, în valoare de 1.000.050 euro; un depozit monetar format din 25 de monede de tipul denar roman din argint şi 12 monede tip tetradrahme dacice în valoare de 6.323 euro; un tezaur compus din 1200 monede tip koson din aur, o pereche de brăţări spiralice din aur, depuse într-un vas ceramic conţinând ceară, în valoare de 1.560.000 euro; un tezaur compus din 30 monede tip Lysimach din aur în valoare 22.500 euro; un depozit de unelte dacice în valoare 13.050 euro”.
Totuşi, Stoicoi nu a ţinut cont că era judecat în acel dosar, continuându-şi „afacerile” cu bunurile de patrimoniu, mai susţin procurorii. În acea perioadă, braconierul avea interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Iar, în cursul lunii mai 2014, trei minori, în timp ce se jucau la un loc numit „La Vizuini” din localitatea Ocolişu Mic, în apropierea locuinţei bărbatului, au găsit ascuns un PET în care erau 138 de monede tip koson din aur, ulterior fiind predate autorităţilor, lucru pentru care au fost premiaţi de premierul României de atunci, „Deşi inculpatul a negat constant în timpul cercetărilor că monedele i-ar aparţine, este evident faptul că sunt ale lui. (…) Acestea se aflau ascunse în faţa locuinţei sale, de unde le putea supraveghea permanent şi nu exista nici riscul ca în situaţia unei percheziţii domiciliare să-i fie găsite în locuinţă. (…) Valoarea materială a celor 138 de monede din aur de tip koson este de 90.900 euro”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Oamenii legii mai susţin că, la începutul anului 2016, Stoicoi a vândut trei statuete care reprezentau zeităţi antice, iar pentru una dintre ele a pretins suma de 5.000 de euro. Valoarea prejudiciului cauzat de căutătorul de comori în acest dosar este de 103.100 euro. Toate aceste bunuri au fost recuperate. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara, nefiindu-i acordat încă un termen de judecată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

8 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

8 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

8 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

8 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

8 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

8 ore ago