„Adevăraţii profesionişti se văd în situaţii grele, în situaţii de criză”. Interviu cu senatorul PSD de Hunedoara, Viorel Sălan

Poliana Mardari

În interviul acordat cotidianului nostru, senatorul Viorel Sălan (foto) se referă la activitatea desfăşurată în parlament în perioada aflată sub starea de urgenţă şi de alertă. De asemenea, el s-a referit la două din cele 122 de iniţiative legislative al căror iniţiator principal şi coiniţiator a fost în cei trei ani şi jumătate de când activează în Senatul României.

– Cum a arătat perioada aceasta ciudată şi complicată pentru dumneavoastră?
– Eu, fiind militar de profesie, nu pot să mă schimb în funcţie de pandemii sau situaţie de urgenţă sau de alertă. Într-adevăr, pandemia este o situaţie pe care nu ne-am dorit-o, situaţie în care s-a văzut clar că necunoaşterea a predominat. Într-o situaţie de normalitate, toţi suntem cei mai frumoşi şi mai deştepţi, dar adevăraţii profesionişti se văd în situaţii grele, în situaţii de criză, când trebuie să iei decizii pentru colectivitatea din care faci parte. În cazul nostru, pentru România.
Ca şi profesionist în domeniul gestionării unor astfel de situaţii, am văzut şi văd în continuare decizii care nu sunt tocmai cele mai bune, care au fost luate pe seama românilor şi care vor avea şi de aici încolo multe urmări negative pentru oameni.

– Ştiu că aţi avut o activitate parlamentară susţinută pe tot parcursul acestei pandemii. Munca nu s-a oprit.
– Aşa este, dar dacă ai capacitatea necesară şi îţi planifici cu rigoare activităţile, timp este pentru toate. În toată această perioadă am căutat soluţii să văd cum pot să fiu alături de concetăţenii noştri. Pe timpul cât nu m-am aflat personal în Parlamentul României, am putut continua activitatea online.
Practic, la nivelul Parlamentului României activitatea legislativă nu a încetat cu toate că s-a încercat să fie obstrucţionată. Chiar şi aşa am fost arătaţi cu degetul de premierul României care ne-a acuzat că Parlamentul nu lucrează. Dar afirmaţia a fost complet eronată. Cu excepţia câtorva săptămâni de la începutul pandemiei, m-am aflat permanent în Parlament. Nu doar online ci, acolo, la Bucureşti. Aveam nevoie să fiu prezent mai ales pentru a putea lucra în comisiile de specialitate, în cadrul cărora nu poţi să rezolvi toate problemele doar online.
În această perioadă, au venit de la guvern foarte multe ordonanţe de urgenţă în legătură cu pandemia şi a trebuit să legiferăm.
Dar, cu toate acestea, reuşesc să îmi împart activitatea între sediul Parlamentului României, biroul parlamentar şi familie, care nici ea nu trebuie neglijată.

– Au trecut deja trei ani şi jumătate din acest mandat parlamentar. Dacă v-aş cere să vă referiţi la cele mai importante legi pentru dumneavoastră, care anume ar fi?
– În cei aproape trei ani şi jumătate de mandat am iniţiat peste 122 de iniţiative legislative, atât în calitate de iniţiator principal, cât şi coiniţiator alături de colegii mei.
Dar, dacă ar trebui să mă limitez la ceea ce consider că au fost cele mai importante legi, m-aş opri la două legi principale.
Prima este cea cu privire la cetăţile dacice. Sunt bucuros că, împreună cu colegii mei parlamentari PSD de Hunedoara, am dus la bun sfârşit această iniţiativă legislativă. Astfel că în 20 martie 2020 acest proiect a devenit Legea nr. 23/2020. Prin acest act normativ cetăţile dacice Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie şi Băniţa, aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara, şi Cetatea Căpâlna, situată în judeţul Alba, au trecut în administrarea consiliilor judeţene.
Pot să afirm că greul însă de abia de aici încolo începe. În acest text de lege se prevede ca, prin derogare de la prevederile Codului Silvic, terenurile din fondul forestier naţional pe amplasamentul cărora se află zona de sit a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi zona de protecţie să fie scoase definitiv din fondul forestier naţional, fără plată şi fără compensare. Deci nu va fi deloc simplu.
Mă bucur că la nivelul Consiliului Judeţean Hunedoara au fost deja demarate măsurătorile topografice. Sunt de asemenea, programate să aibă loc discuţii cu proprietarii sau urmaşii acestora în vederea cedării dreptului de proprietate în favoarea CJ Hunedoara. În cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere concretă cu proprietarii terenurilor, vor fi demarate procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
În paralel, în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, reprezentanţii Ministerului Culturii şi ai CJ Hunedoara vor elabora planul de protecţie şi gestiune a cetăţilor dacice.
Dincolo de toate aceste demersuri, ceea ce mă bucură foarte mult şi îmi oferă satisfacţie este faptul că de legea aceasta beneficiază direct şi cetăţenii din Orăştie. Am reuşit astfel să aduc activitatea de legiferare mai aproape de cetăţeni.

– Să subliniem şi faptul că pentru acest proiect v-aţi luptat foarte mult. Şi, cel de-al doilea proiect?
– Cel de al doilea proiect era legat de programul pilot cu privire la preluarea personalului cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă. Este vorba despre paramedicii din cinci judeţe Arad, Hunedoara, Sibiu, Mureş şi Maramureş, care sunt şi primele cinci judeţe în care acest serviciu a fost înfiinţat pentru cetăţeni. S-a văzut de la început că administraţiile locale au fost interesate pentru a susţine acest serviciu public care este în folosul cetăţeanului şi au suportat cheltuielile aferente cu funcţionarea SMURD. Ulterior însă au apărut situaţii cum a fost şi cea de la Petrila, când paramedicii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nivelul salarizării.
Noi, parlamentarii PSD de Hunedoara, am discutat inclusiv cu reprezentanţii consiliului judeţean ca să găsească soluţia cea mai bună pentru personalul paramedical până în momentul în care noi vom reuşi să rezolvăm legislativ această situaţie.
În final, am încercat să conturăm cel mai bun cadru legal pentru această preluare.
Este bine că, în sfârşit, am reuşit. Cu atât mai mult cu cât anul acesta, SMURD în judeţul Hunedoara a împlinit 15 ani de la înfiinţare. Este o bucurie pentru acest personal cu pregătire specială să lucreze alături de colegii lor din IGSU. Şi, nu în ultimul rând, este important ca la muncă egală să fie retribuiţi în mod egal.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

24 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

24 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

24 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

24 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

24 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

24 de ore ago