Categories: Sport

Activităţi importante sub egida Asociaţiei Judeţene de Fotbal

Până când se va relua campionatul judeţean de fotbal, la nivelul Asociaţiei Judeţene de Fotbal se pregătesc alte activităţi importante. La finalul acestei săptămâni se vor derula întrecerile din cadrul campionatului judeţean de futsal seniori, care va desemna formaţia campioană şi care urmează să joace cu cea din judeţul Alba pentru calificare la turneul final.

Preşedintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean (foto), a declarat: „Vom avea o întâlnire cu echipele din Liga a IV-a pentru a discuta pe marginea campionatului, a regulamentului, vom discuta şi despre baraj. Apoi vom organiza seminarii pentru antrenori şi cursurile pentru arbitri. Pe data de 2 februarie va avea loc o nouă ediţie a memorialului Michael Klein la fotbal pentru echipele de copii, înscrierele se fac în aceste zile şi treptat se vor relua şi celelalte competiţii devenite tradiţionale“, a mai spus preşedintele AJF Hunedoara. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

26 de minute ago

Hunedorean condamnat după ce și-a amenințat vecinii cu toporul

„Viteazul” din Teliucu Inferior a fost dezarmat de cei pe care îi amenința, printre ei…

46 de minute ago

SUPERCOM investește în oameni

Magdalena Șerban Dovada că în 2026, încă există com­panii care se gândesc la salariații lor…

47 de minute ago

Să fim mândri! I Giardini di Zoe, nominalizată la competiția Destinația Anului 2026. Susține și tu această titulatură, printr-un vot online!

Magdalena Șerban Secțiunea „Sate de poveste” din cadrul competiției Destinația Anului 2026 promovează localități rurale…

o oră ago

INCD INSEMEX Petroșani, premiat la „INVENTCOR” 2026, un eveniment de referință care a marcat 18 ani de excelență în inventică

Magdalena Șerban Asociația CORNELIUGROUP Cer­ce­tare-Inovare, în parteneriat cu Uni­versitatea Politehnica Timișoara, Uni­versitatea „Lucian Blaga” din…

o oră ago

Obiecte din prima epocă a fierului, descoperite în preajma Castelului Corvinilor

Obiecte din prima epocă a fierului, cunoscută şi ca perioada Hallstatt (1.200-450 î.Hr.) au fost…

o oră ago