Categories: Actualitate

Activitatea în Parlamentul României este un act de responsabilitate și implicare

De la începutul drumului meu în Parla­mentul României, am considerat esențială îndeplinirea atribuțiilor care îmi revin în calitatea de parlamentar.
Dacă în primul mandat, am inițiat 125 de propuneri legislative, în al doilea mandat putem vorbi de 154. Numărul de interpelări și întrebări, s-a triplat de la un mandat la altul. Ca prezență în plen, la ședințele Camerei De­putaților, sau comune (Camera Deputaților și Senat) mă situez în top 10 ca prezență.
Am promovat și susținut fiecare inițiativă legislativă a colegilor din Parlamentul României și, de fiecare dată, am depus amen­damente la proiectele legislative cu scopul de a proteja drepturile cetățenilor și de a crea un cadru legislativ favorabil dez­voltării sociale și economice.
Printre proiectele legislative votate și promulgate se află propuneri legislative care vizează domenii precum: economia, cir­culația și infrastructura rutieră, construc­țiile, educația, sănătatea, protecția con­su­matorilor, protecția mediului, gestionarea fondurilor europene, cultura, sportul, justiția sau asistența socială.
Ca parlamentar PSD, am preluat pro­ble­mele semnalate de autoritățile locale în ve­derea inițierii și susținerii proiectelor de lege care conduc la simplificarea proce­durilor pentru implementarea acestora.
Printre prioritățile mele ca deputat în Parlamentul României s-au aflat promo­varea legislației și votul pentru adoptarea de urgență a proiectelor de lege, dialogul și colaborarea cu colegii parlamentari pentru depunerea de amendamente sau modificări legislative, colaborarea cu autoritățile lo­cale și cu oamenii care se confruntă cu di­ferite probleme în vederea îndrumării lor.
Fac parte din cadrul Comisiei pentru in­dustrii și servicii, al cărei vicepreședinte sunt, și din grupuri parlamentare de prie­tenie cu Republica Slovenia, Republica Cehă, Republica Uzbekistan și Ungaria.
Aceste date pot fi consultate pe pagina de internet a Camerei Deputaților, la profilul de candidat.
Biroul parlamentar din municipiul Hune­doara a fost și este mereu un loc de întâlnire cu oamenii și, de fiecare dată, am încercat să rezolv în limita competenței toate so­licitările lor.
De asemenea, am răspuns pozitiv invi­tațiilor primite de la autoritățile locale și am participat la evenimentele desfășurate în județul Hunedoara.
La fiecare decizie luată, mă gândesc la impactul pe termen lung asupra viitorului țării și la modul în care pot contribui la parcursul pozitiv al societății în care trăim.
Când eram director al Casei Județene de Pensii Hunedoara, consideram că este de datoria mea să fiu alături de seniori și să veghez la aplicarea justă a legilor sis­temului public de pensii. Ca par­lamentar, datoria mea este să pro­movez valori care să-i aducă pe oameni îm­pre­ună și să avem un mediu în care fiecare cetățean să aibă opor­tunitatea de a se dez­volta.
Încrederea oamenilor, speran­ța și așteptările pe care le au de la par­lamentari mă responsa­bi­li­zează să acționez în fiecare mo­ment al activității, să ascult ne­voile comunității și să depun toate eforturile pentru a­pă­rarea intereselor cetățenilor din România.

Ilie Toma,
deputat PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

6 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

12 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

o zi ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago