Categories: ActualitateFlash

Acţiunea „Trabucul sârbesc“

Cristina Ghenea

Peste 70 de poliţişti au efectuat ieri dimineaţă 22 de percheziţii în judeţele Alba, Hunedoara şi Timiş, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale care aparţin unor contrabandişti de ţigări.
Potrivit Luminiţei Prodan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, în judeţul nostru, au fost efectuate patru percheziţii, toate în Orăştie. Simultan, poliţiştii au percheziţionat cinci locuinţe din Timiş – patru din Timişoara şi una din localitatea Bazoşi, şi alte 13 în judeţul Alba, atât în Alba Iulia, cât şi în Ocna Mureş şi în Sebeş. Cu această ocazie, oamenii legii au confiscat nu mai puţin de 98.540 de ţigarete de contrabandă, 87 de litri de alcool, 4.821 de obiecte pirotehnice – clasele I şi II, 37 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute şi 27 de perechi de pantofi sport, care purtau însemnele unor cunoscute mărci internaţionale.

Hunedorenii rămân în libertate

Acţiunea vizează 19 persoane, dintre care două sunt din judeţul nostru, mai precis din Orăştie. „Dintre cei 19 învinuiţi, 14 au fost aduşi la sediul IPJ Alba pentru audieri şi pentru dispunerea măsurilor legale. Ceilalţi cinci încă nu au fost identificaţi. Două dintre persoanele prinse sunt din judeţul Hunedoara, însă în locuinţele acestora, nu au fost găsite ţigări de contrabandă, deci, nu au fost reţinute, ci vor face parte din dosar şi vor fi cercetate în libertate. Pentru alţi patru dintre învinuiţi, s-au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi urmează să fie duşi în faţa procurorilor, pentru propuneri de arestare preventivă. De asemenea, este probabil să mai fie propus pentru arestare preventivă în lipsă încă un învinuit, dintre cei cinci care nu au fost identificaţi“, a declarat Luminiţa Prodan.
Pe parcursul anchetei, începută în 2011, a fost confiscată, în total, cantitatea de 226.520 de ţigarete provenite din contrabandă. În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpaţii aduceau cartuşele de tutun din Serbia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

2 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

2 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

2 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

2 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

2 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

2 ore ago