Categories: Actualitate

Acţiune voluntară de ecologizare a Apa Serv Valea Jiului

Maximilian Gânju

Societatea Apa Serv Valea Jiului continuă campaniile demarate în anii trecuţi, respectiv de ecologizare a unor zone turistice şi cursuri de apă aflate în apropierea obiectivelor pe care le deţine.

Campania de ecologizare demarează astăzi, joi, iar prima zonă aleasă este Cheile Jieţului, unde operatorul de apă şi canal din Valea Jiului are o staţie de captare şi tratare a apei. La acţiune vor lua parte circa 40 de angajaţi ai societăţii a precizat Daniel Preda, purtătorul de cuvânt al operatorului.
Zona Jieţ este un punct de atracţie pentru turişti şi localnici, mai ales în weekend. Din acest motiv, la intrare în chei, a fost construit de Apa Serv Valea Jiului şi un popas cu o fântână. Obiectivul este apreciat de turiştii care ajung în chei ori merg spre Staţiunea Voineasa, respectiv pe Transalpina. Cum pe malurile Jieţului oamenii vin la iarbă verde şi să se bucure de aerul curat al Parângului, dar nu toţi îşi strâng deşeurile la plecare, este nevoie să facă cineva şi ecologizarea. ”Acţiunea voluntară de ecologizare derulată mâine (n.r. joi) se înscrie în seria celor deja făcute de Apa Serv Valea Jiului şi se realizează în calendarul nostru de acţiuni în comun cu Apele Române. Mâine vom fi doar noi, cei de la Apa Serv Valea Jiului, dar vreau să menţionez faptul că vom mai avea o acţiune de ecologizare şi pe Cheile Tăii, probabil în luna august. De altfel, vom face ecologizări pe toate cursurile de apă unde noi avem obiective, respectiv staţii de captare şi tratare”, ne-a declarat Cristian Ionică (foto), directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Ca un exemplu, anul trecut, la acţiunea derulată de Apa Serv Valea Jiului, în decurs de o oră au fost strânşi 30 de saci de deşeuri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

6 ore ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

6 ore ago

Accident mortal pe DN 66, în Sântămăria-Orlea: un bărbat a decedat, patru persoane rănite

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…

6 ore ago

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

20 de ore ago