Adriana Năstase
Mai mulţi localnici din Luncoiu de Jos, susţinuţi de edilul şef, Călin Dud, au organizat o acţiune de ecologizare în zonă, pentru a da un exemplu locuitorilor să menţină curăţenia în comună. Printre cei care au răspuns „Da” solicitării primarului au fost şi tineri liberali.
Astfel, înarmaţi cu cele necesare, localnicii din comuna Luncoiu de Jos au reuşit să cureţe o porţiune din Valea Stejărelului, precum şi din DN 76. Ei au strâns zeci de saci cu gunoaie, lăsând în urma loc locurile curate. Primarul comunei, Călin Dud, susţine că asemenea acţiuni au fost demarate în urmă cu o lună, de către angajaţii instituţiei pe care o conduce, oamenii fiind conştienţi că depinde doar de ei să trăiască într-un mediu curat şi sănătos. ,,Fiecare om contează, după cum fiecare acţiune a omului contează, iar noi trebuie să mai şi oferim mediului, pe lângă ceea ce primim’’, a spus edilul Călin Dud.
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…
Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un personaj din…
View Comments
D-le primar DUD CALIN nu puteti sa ecologizati si mizeriile din Consiliul local DEVA ? Mai precis pe sogorii PANDURU si MORARU , pe pocaitul bisnitar LAZAR DANIL , pe oligofrenul avocat de avorturi OANA DORIN , pe alcoolicul cirotic DAVID , pe ala cu nevasta lesbiana - COSTA , pe ala bosorog cu amanta COVACS etc. Ne-ati face o mare bucurie noua devenilor daca ne-ati scapa de ei .