Actualitate

Acţiune de ecologizare la Hărău

Magdalena Şerban

Sub egida „Prietenii mediului“, o echipă de voluntari din comuna Hărău, formată din 60 de persoane (funcţionari din cadrul primăriei, în frunte cu primarul şi viceprimarul, cadre didactice, precum şi elevi) a pornit miercuri la drum, într-o amplă acţiune de igienizare şi ecologizare a albiei Văii Banpotocului.

„Organizarea acestei acţiuni a aparţinut Primăriei Hărău, în colaborare cu Garda de Mediu Hunedoara şi cu sprijinul companiei STRABAG. Traseul stabilit a fost de la izvorul de apă minerală din Banpotoc şi până la drumul judeţean. S-au strâns peste 35 de saci de deşeuri ce au fost apoi transportaţi la groapa de gunoi de la Deva. Garda de Mediu Hunedoara a facilitat depozitarea lor, iar transportul a fost asigurat de STRABAG, ceea ce a implicat costuri zero pentru noi. Tot STRABAG-ul a oferit o serie de materiale promoţionale, inscripţionate cu deviza acţiunii: Prietenii mediului – Hărău 2011. În acest fel, atât participanţii, cât şi cei care au trecut prin zonă, vor putea să-şi amintească, ori de câte ori vor purta şepcile sau vor folosi pixurile, că natura merită să fim mai buni cu ea. Pentru că şi ea, la rândul ei, a fost darnică cu noi. Această primă acţiune de ecologizare a avut un dublu rol: unul practic (se apropie sezonul rece, iar deşeurile ar fi blocat curgerea normală a apei) şi unul de conştientizare (a fost un exemplu de urmat pentru consăteni). Până la finele anului în curs, mai dorim să ne mobilizăm pentru o astfel de acţiune şi pe Valea Certejului”, a declarat Dorin Ioan Jibetean, primarul comunei Hărău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura