ActualitateUltima Ora

Acţiune de control a poliţiei la operatorii de transporturi rutiere şi taximetrişti

 

03-Politia-rutiera    Potrivit unui comunicat al IPJ Hunedoara, astăzi, vineri, 13 martie,  poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara – Compartimentul Legalitate Transporturi și Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Deva, Hunedoara, Orăștie și Poliției Oraș Simeria și Călan, au desfășurat o acțiune pe linia depistării conducătorilor auto ori a operatorilor de transporturi rutiere care nu respectă legislația specifică în domeniul transportului rutier de persoane și în regim taxi.

În timpul acțiunii au fost verificate peste 55 autovehicule destinate transportului rutier public de persoane și transportului în regim taxi. În urma acestor verificări, au fost constatate 36 de abateri de natură contravențională săvârșite de conducătorii autovehiculelor destinate categoriilor de transporturi menționate, cuantumul amenzilor depăşind 40.500 lei.

Din totalul celor 36 de sancțiuni contravenționale, 20 de amenzi au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice ori inspecție tehnică periodică expirată, 10 sancțiuni pentru nerespectarea legislației care reglementează transporturile rutiere publice de persoane, 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind transportul public în regim taxi și o sancțiune pentru nerespectarea timpilor de conducere, odihnă și repaus. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare și un rând de plăcuțe cu numărul de înmatriculare, iar unui autovehicul i-a fost suspendat dreptul de utilizare. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura