Categories: Sport

ACS Dumbrăviţa – CNS Cetate 2-0

Nicolae Gavrea

Cea de a doua echipă din judeţul Hunedoara care activează în Liga a III-a, seria a IV-a, CNS Cetate Deva, a pierdut, vineri, în deplasarea de la ACS Dumbrăviţa, cu scorul de 2- 0 şi a înregistrat astfel cel de-al treilea eşec în cinci etape de campionat. Golurile gazdelor au fost marcate de Raul Briciu în minutul 19 şi de Mădălin Stancu, din penalti, în al treilea minut de prelungire al primei reprize.

Aşa cum declară colegii noştri din presa timişoreană, echipa CNS Cetate putea deschide scorul chiar din debut, când şutul lui Mirică de la circa şapte metri lateral dreapta a deviat din piciorul unui apărător, a cărui intervenţie a evitat golul.
În minutul 19, gazdele au deschis scorul, pe o lipsă de marcaj a lui Roşie, la o minge trimisă în careul devean. A mai fost şi un penalti dictat în minutul al treilea de prelungire la prima repriză, după un contact la un atac întârziat al unui fundaş devean în suprafaţa de pedeapsă, şi gazdele au transformat pentru 2- 0 chiar înainte de intrarea la vestiare, pentru pauză.
„Cred că noi am avut 80 la sută posesia. Ei (nota redacţiei-timişorenii), în repriza a doua au contat doar pe două, trei mingi lungi aruncate în faţă. Se repetă istoria, adversarii joacă doar 10 minute şi ne dau două goluri, după care noi controlăm restul meciului, dar degeaba. Nici nu mai ştim ce să mai facem să ieşim din pasa asta, nu avem soluţii. Îi vezi pe băieţi că se antrenează bine, vezi la ei dorinţă, angajament, au tot ce le trebuie asigurat de club, dar când intrăm pe teren nu dăm gol. Şi Ionuţ Popa, prezent la meci, i-a spus după joc lui Petcu: aveţi echipă bună, aţi jucat bine, dar degeaba, dacă nu reuşiţi să o băgaţi în poartă!”, a declarat după joc Dan Simina, preşedintele lui CNS Cetate Deva.
În etapa următoare, Cetate Deva joacă acasă cu Metalurgistul Cugir.
CNS Cetate: Apostol – Kelemen, Radak, Şoit, Roşie – Boldea, Suciu (min. 46 Braga) – Fetiţa (min. 46 Circov), R. Cristian, Mirică – R. David (min. 46 Lupu). Antrenori: Ioan Petcu şi Elek Szemely

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

2 zile ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago