Lotul de jucători al echipei FC Hunedoara ar putea fi completat, azi cu două zile înainte de startul campionatului, cu doi noi jucători. Posibilele achiziţii ale grupării de pe Cerna sunt Iosef Lorincz, fost la Unirea Slobozia, şi Darius Uibariu, ex-şoimii Pâncota. „Lorincz este un fundaş central care poate juca şi pe banda stângă, are 28 de ani şi a mai evoluat la echipele FC Botoşani, Victoria Brăneşti, Delta Tulcea, Gloria Bistriţa sau FC Bihor. El este liber de contract, iar dacă se va ajunge la un acord cu antrenorii şi conducerea clubului, mâine (n.r.- azi) ar putea fi legitimat. Uibariu se află şi el în probe la noi şi are şi el şanse de a fi păstrat în lot”, a precizat Dan Stroia, organizatorul de competiţii al FC Hunedoara. Trupa antrenată de Constantin Olariu va debuta în noul sezon al campionatului Ligii a III-a, seria a IV-a, vineri, 30 august, pe teren propriu, în compania echipei FC Caransebeş.
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…