Categories: EvenimentFlash

Accidente mortale în Petroşani şi Ţara Haţegului

Maximilian Gânju
Oana Mihnea

O persoană şi-a pierdut viaţa şi o alta a fost rănită grav după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un tragic accident pe DN 66. O posibilă şicanare în trafic ori neatenţia ar putea sta la baza producerii tragediei. Totuşi, doar poliţiştii vor putea spune cu exactitate cine se face vinovat şi cauzele care au dus la eveniment.
Nu s-a asigurat la schimbarea benzii
Accidentul a avut loc ieri, în jurul prânzului, pe şoseaua de centură a municipiului Petroşani, în zona Dărăneşti, trei maşini fiind implicate. Din declaraţiile martorilor, şoferul unui autoturism Logan care venea dinspre Petrila spre Petroşani a încercat să iasă de pe prima bandă de circulaţie chiar în faţa unui autotren şi a fost acroşat din spate de mastodont. Martorii mai spun că după impact, şoferul Loganului a intrat în derapaj şi s-a întors pe contrasens, unde a fost izbit de o camionetă care circula regulamentar.
„Conducătorul unui autoturism Logan nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, a trecut de pe banda întâi pe banda a doua şi a fost acroşat de un autotren. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat pe contrasens unde s-a izbit de o autoutilitară. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui pasager din autoturism, iar alte două persoane tot din autoturism au fost transportate la spital”, a declarat Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Pasagerul n-a mai putut fi salvat
Impactul a fost extrem de puternic, iar cele două persoane, un bărbat şi o femeie, aflate pe bancheta din spate a autoturismului au rămas încarcerate. „Până s-a anunţat la 112 şi au ajuns cei de la SMURD, noi le-am acordat primul ajutor. Femeia a fost strivită în maşină, era cel mai rău, pe partea ei fiind şi lovitura. Era conştientă şi a vorbit cu noi până să ajungă medicii. Bărbatul nu era conştient şi răsufla greu, dar nu era mort”, spune unul dintre martori. Echipele de la Detaşamentul de Pompieri Petroşani au reuşit să scoată victimele din autoturism după ce au tăiat portierele şi scaunele, iar în tot acest timp paramedicii s-au chinuit să-l resusciteze pe bărbatul a cărui stare se înrăutăţise. După aproape o oră, salvatorii au declarat decesul victimei. Martorii spun că vârstnicul nu avea răni vizibile şi bănuiesc că a murit din cauza unui infarct. Şoferul autoturismului Logan a scăpat cu câteva zgârieturi şi s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală şi ucidere din culpă. Poliţiştii aşteaptă rezultatul medicului legist, dar şi concluziile anchetei de la faţa locului, pentru a stabili dacă au vreo vină şi ceilalţi doi conducători auto. Din cauza evenimentului, circulaţia rutieră pe DN 66 între Petroşani şi Haţeg a fost blocată parţial mai bine de două ore.
Doi morţi şi pe DN 68
Un grav accident rutier s-a petrecut şi pe DN68, în noaptea de marţi spre miercuri, între localităţile Păclişa şi Sarmizegetusa. Un tânăr de 19 ani din oraşul Călan, care nu avea permis de conducere, pe o porţiune de drum drept, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de o altă maşină, care venea din sens opus, condusă de un bărbat de 46 de ani din Lupeni. La sosirea echipajelor de intervenţie, medicii nu au putut decât să constate decesul celor doi şoferi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "Martorii" din acea zi doar au dat cu presupusul la ce s-a intamplat ca nu era nimeni pe drum sa vada bine ce s-a intamplat cu adevarat.Sunt si eu curios, cat de prost trebuie sa fii sa crezi ca o masina se baga in fata altei masini care este de 20 de ori mai mare!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago