Categories: ActualitateFlash

Accident rutier grav lângă Haţeg

Maximilian Gânju

O şoferiţă în vârstă de 62 de ani, din judeţul Alba, a provocat un accident rutier cu patru răniţi, iar pentru unul dintre ei a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare, pentru a fi eliberat din atoturism. Printre răniţi se află un afacerist din Petroşani, dar şi preşedintele PSD Vulcan.
Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 13:10, pe raza localităţii Băieşti, din cauza femeii de 62 de ani, care venea dinspre Petroşani. Poliţiştii spun că într-o curbă la dreapta, pe raza satului Băieşti, femeia, aflata la volanul unui autoturism Logan, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat cu un SUV Duster, condus de un om de afaceri din Valea Jiului, Georgel Lascăr, în vârstă de 60 de ani. Acesta se afla în maşină alături de preşedintele PSD Vulcan, Marin Coltescu, iar amândoi au fost răniţi în urma accidentului şi duşi la Spitalul din Haţeg pentru îngrijiri medicale. Omul de afaceri Georgel Lascăr, care deţine reprezentanţa Dacia în Valea Jiului, este în stare gravă, la fel şi şoferiţa care a intrat pe contrasens, după cum spun poliţiştii. Femeia a rămas încarcerată în autoturism până când un echipaj de pompieri din Petroşani a ajuns la locul accidentului cu autospeciala de descarcerare şi a putut fi eliberată. Şoferiţa de 62 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce paramedicii SMURD au decis că starea ei este foarte gravă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi o cercetează pentru vătămare corporală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

3 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

3 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

3 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

3 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

3 ore ago

CSM Deva – CSC Ghiroda: Derby de play-off pe Stadionul Cetate! Fotbalul de Liga 3 revine sâmbătă la Deva

CSM Deva revine pe teren propriu la sfârșitul acestei săptămâni pentru un duel de foc…

3 ore ago