Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, se afla în staţiunea Pasul Vâlcan împreună cu prietenii, însă distracţia i-a fost întreruptă brusc, după ce s-a accidentat pe pârtia de schi. Jandarmii montani au intervenit imediat. S-au deplasat la accidentat şi au constatat că acesta nu mai putea mişca braţul drept şi acuza dureri puternice, dovedindu-se că a suferit o fractură. Victima a fost condusă la locul de îmbarcare în telegondolă, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spitalul din municipiul Vulcan, pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. (C. Cosman)
Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…
La sosirea pompierilor, focul se manifesta la o magazie folosită pentru uscarea lemnelor, cu o…
Pompierii intervin cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar la fața locului…
Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…
„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…