Categories: FlashUltima Ora

Omul de afaceri din Deva, Puiu Olteanu a murit, ieri, într-un grav accident rutier

[nggallery id=26].

Cristina Ghenea

Un cunoscut om de afaceri din judeţ a murit ieri într-un grav accident rutier, petrecut la intrare în municipiul Deva. Este vorba despre Iosif (Puiu) Olteanu, patronul companiei Ergoform. Atât el, cât şi femeia aflată în dreapta sa au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau – un Audi A6 – s-a izbit frontal într-un picior de pod.

Motorul bolidului s-a aprins după impact
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, şoferul (n.r. Iosif Olteanu) – „cetăţean german cu rezidenţă în România, cunoscut cu afecţiuni medicale – într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune frontală cu soclul din beton al pasarelei care traversează bulevardul de la intrarea în oraş”. Alături de devean, în maşină, se afla şi prietena sa, Pavel Diana, de 33 de ani, din Simeria.
În doar câteva minute, un echipaj de descarcerare, unul de prim-ajutor şi două autospeciale ale pompierilor au ajuns la locul accidentului, demarând procedurile de salvare a celor două victime prinse sub fiarele contorsionate ale maşinii. Nu s-a mai putut face, însă, nimic pentru salvarea vieţii acestora. „Pompierii au constatat că în autoturismul de lux se aflau două victime încarcerate, un bărbat şi o femeie. În plus, la motorul maşinii se dezvoltase şi un incendiu. Medicul echipajului de la Ambulanţă a evaluat victimele şi a concluzionat că nu se impune demararea protocolului de resuscitare, întrucât acestea erau deja decedate”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Se poate să i se fi făcut rău la volan
Deşi unii martori susţin că bolidul circula cu viteză excesivă, oamenii legii au găsit şi urme de frână pe asfalt şi nu exclud ca accidentul să se fi petrecut, fiindcă şoferului i s-ar fi făcut rău. Acest lucru va fi stabilit, însă, cu exactitate, abia după efectuarea autopsiei.
Iosif Olteanu, în vârstă de 65 de ani, deţinea compania Ergoform SRL – înfiinţată în anul 1999, având ca domeniu de activitate fabricarea de scaune şi mese. Pasionat de muzică, acesta a înfiinţat şi condus o formaţie cunoscută sub numele „Puiu Olteanu Band“, iar ulterior, a înfiinţat şi condus Fanfara „Peneş Curcanul“.

 

 

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

13 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

13 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

13 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

13 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

15 ore ago