O femeie de 30 de ani, din Craiova, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani după ce a căzut de pe rampa de îmbarcare a telescaunului din Parâng.
Grupul de turişti, din care făcea parte şi femeia, intenţiona să coboare şi s-au precipitat când telescaunul s-a pus în mişcare. Turista a reuşit să-şi urce copilul de patru ani în scaun, dar ea a alunecat şi a căzut de la aproximativ 2,5 metri înălţime. Dumitru Bârlida, şeful Formaţiunii Salvamont Petroşani, spune că i s-au acordat primele îngrijiri medicale şi apoi a fost transportată la ambulanţă. De asemenea, salvamontiştii l-au liniştit pe copilul care s-a speriat când s-a văzut singur în telescaun, iar acesta a ajuns cu bine jos. (C. Cosman)
Pentru misiunea de stingere au fost direcționate 5 autospeciale de stingere și un echipaj medical…
Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…
Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…