Categories: Actualitate

Absenteismul va favoriza ilegitimitatea rezultatelor

Volodia Macovei

Mai sunt câteva zile de campanie şi mergem la vot. Cel puţin aşa ar trebui, pentru că o prezenţă redusă la vot va însemna victoria formaţiunilor cu mulţi activişti politici, victoria celor care, prin diverse scheme de putere, controlează autorităţile locale.
Este evident că lehamitea românilor, tradusă prin refuzul de a merge la vot în 25 mai, nu va îmbunătăţi lucrurile, ci va da câştig de cauză politicienilor bine înfipţi în sistem. La fel de evident este faptul că, din nou, votul se va distribui disproporţionat între mediul urban şi mediul rural. Dacă, în oraşe şi municipii, determinarea propagandistică a edililor în faţa electoratului este foarte mică, iar numărul celor pentru care politica reprezintă ţintă reală de interes tot aşa, în mediul rural oamenii rămân dispuşi, în număr mare, să vină la vot la îndemnul primarilor şi, în foarte multe cazuri, rezultatul votului este dat de predispoziţia primarilor şi a ajutoarelor lor de a susţine o formaţiune sau alta.
Aşadar, votul decisiv, la o prezenţă scăzută la vot – oricum, analiştii nu văd cum s-ar depăşi 28-30 la sută, şi această marjă e încă optimistă – va fi dat de electoratul din mediul rural. Or, în cazul acestui electorat, slab informat despre teme, instituţii şi politici europene, votul este dirijat destul de uşor, de unde şi interesul foarte mare al formaţiunilor pentru atragerea primarilor de comune ca susţinători.
În judeţul Hunedoara, după ruperea alianţei USL, care a pus de un rezultat „dictatorial” la ultimele alegeri, se întrevăd schimbări de opţiune importante, dar şi acestea nu vor fi de natură să clarifice lucrurile, tocmai datorită absenteismului prezumtiv la vot, absenteism care nu va da legitimitate firească votului.
Din analiza majorităţii sondajelor de opinie ce au apărut în ultima vreme, trecând peste diferenţele ce ţin de manipulare, este evident că alianţa PSD-UNPR-PC stă bine aşezată în zona a 38-41 la sută din opţiuni, zonă procentuală care s-ar putea regăsi şi în judeţul Hunedoara, în condiţiile în care PNL are o imagine serios deteriorată şi de plecarea din alianţă şi de discursul politic de după aceea. Liberalii nu reuşesc nicicum să iasă din zona 15-17 la sută, bătălia interesantă rămânând între PDL şi PMP, care stau în zona 10-11 la sută. Forţa Civică şi Noua Republică au de jucat la limita pragului. Vom trăi şi vom vedea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

34 de minute ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

41 de minute ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

42 de minute ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

43 de minute ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

45 de minute ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

46 de minute ago