Actualitate

A vrut să facă o plimbare cu scuterul, dar a ajuns în şanţ

O tânără de 20 de ani, din comuna Crişcior, este cercetată penal, pentru că a furat un scuter din faţa unei cârciumi. Fata nu avea permis de conducere, dar s-a urcat în şaua mopedului şi a ieşit pe DN 74. Numai că, din cauza vitezei şi a nepriceperii ei, la o curbă a ajuns în şanţ.
La faţa locului s-a prezentat un bărbat de 31 de ani, din municipiul Brad, care a declarat că el este proprietarul ciclomotorului şi că tânăra i l-ar fi sustras în timp ce el se afla într-un bar, pe raza comunei Crişcior. Omul şi-a parcat scuterul în faţa localului, iar fata a profitat de ocazie şi l-a luat, pornind la drum. Numai că n-a ajuns prea departe, iar în urma accidentului, tânăra a fost rănită uşor. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura