Categories: EvenimentFlash

A violat-o pe menajeră

Ieri, un pensionar în vârstă de 63 de ani, Gheorghe B. (foto), din comuna Veţel, a fost arestat, fiind acuzat de viol, după ce a fost reclamat la Poliţie de o tânără de 25 de ani.


Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, bărbatul a reţinut-o cu forţa pe femeie, la sfârşit de săptămână, într-o rulotă amplasată în curtea imobilului său, din Veţel, într-o zonă izolată, violând-o.  Tânăra s-a luptat cu săteanul timp de mai multe ore, reuşind să scape din rulotă doar spre dimineaţă, fiind nevoită să meargă pe jos o distanţă de doi kilometri. Pe drum, ea a întâlnit nişte persoane, care au ajutat-o să anunţe Poliţia. Bărbatul a fost arestat, ieri, şi riscă ani mulţi de puşcărie.
Potrivit poliţiştilor, tânăra îl mai ajuta pe bărbat pe la treburile gospodăreşti, îi gătea şi îi făcea curat prin casă. Gheorghe B. a declarat, ieri, când a fost adus la Judecătoria Deva, că „este un şantaj al femeii”. (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago