Categories: Ultima Ora

A venit zăpada în Parâng

Prima zăpadă în Parâng, a venit mai devreme cu circa o lună de zile. Şi chiar dacă n-a nins mult,

tabloul a fost unul spectaculos. De la altitudinea de 1700 de metri totul s-a albit în noaptea de joi spre vineri.  „În jurul orei patru dimineaţa (n.r. vineri) s-a pus bine pe nins. N-a durat decât o jumătate de oră dar cum temperaturile au fost scăzute în staţiune, zăpada  s-a prins imediat. Dimineaţă totul era alb, brazii plini de zăpadă, un tablou foarte frumos. Această zăpadă nu ţine pentru că pământul este cald şi oricum se anunţă o încălzire a vremii săptămâna viitoare. Merită însă să vezi prima zăpadă, imaginea este spectaculoasă”, a spus, Dumitru Bârlida, şef Salvamont Petroşani. Nu este pentru prima dată când în Parâng ninge înainte de vreme, însă acest fenomen se repetă de câţiva ani încoace, iar în mod normal prima zăpadă ar fi trebuit să acopere masivul abia la mijlocul sau chiar sfârşitul lui octombrie. Pe de altă  parte, prima ninsoare le dă cabanierilor speranţe de un sezon bun cu multă zăpadă şi mai ales turişti.  (Maximilian Gânju)

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago