Categories: Sport

A ţintit aurul în Polonia

Ciprian Marinuţ

Arcaşul Răzvan Marcu, legitimat la SCM Deva, s-a clasat pe primul loc la concursul bilateral de verificare la care au participat loturile naţionale ale României şi Poloniei, desfăşurat la finalul săptămânii în Polonia.

Început promiţător
Arcaşii de la SCM Deva care fac parte din Lotul Olimpic al României, coordonat de antrenorul Viorel Hăbian, au început cu dreptul anul competiţional 2016. Răzvan Marcu, Ghenadi Epure şi Luminiţa Boroş s-au clasat pe locuri fruntaşe la concursul bilateral cu cei mai buni arcaşi din Polonia. Cele mai valoroase rezultate le-a obţinut Răzvan Marcu, care a fost lider în prima manşă şi a ocupat locul secund în competiţia revanşă. Ghenadi Epure a avut şi el o comportare meritorie, clasându-se pe locul cinci în ambele confruntări, în vreme ce Luminiţa Boroş s-a clasat pe locul nouă, la feminin. „A fost prima competiţie internaţională din acest an în care obiectivul principal îl reprezintă obţinerea calificării la Jocurile Olimpice Rio 2016. Eu şi Ghenadi  Epure am intrat în primii şase, şi am obţinut un loc I şi un loc II”, a declarat Răzvan Marcu. „Cei doi sportivi de la SCM Deva au obţinut rezultate valoroase atât ca loc în clasament, cât şi ca punctaje realizate, având în vedere că Polonia e o ţară cu tradiţie şi cu sportivi valoroşi la tir cu arcul. Dacă, la următoarele competiţii, rezultatele vor fi mai bune, sunt mari şanse ca Marcu şi Epure, împreună cu echipa României, să se califice la Olimpiadă. La concursul din Polonia a lipsit Simona Băncilă care a fost bolnavă, dar şi ea poate lupta cu succes pentru a obţine biletele la Rio”, a afirmat antrenorul Viorel Hăbian.
După revenirea din Polonia, Simona Băncilă, Luminiţa Boroş, Răzvan Marcu şi Ghenadi Epure, de la SCM Deva, vor intra în cantonament cu Lotul Olimpic, la Iaşi, unde în perioada 23-24 ianuarie va avea loc şi o competiţie de sală. Apoi, urmează un cantonament la Deva, în perioada 7-12 februarie, care se va încheia cu Campionatul Naţional 2016 în Sală, tot în municipiu. Dacă la întrecerea de la Deva se vor realiza rezultate valoroase, unii sportivi vor lua startul şi la Campionatul Mondial de sală, de la Ankara, în perioada 1-6 martie. Apoi, în perioada 6-30 martie este programat un cantonament al Lotului Olimpic la Izvorani în vederea concursurilor preolimpice care vor avea loc în mai şi iunie, în Anglia şi Turcia. Obiectiv principal pentru anul 2016 pentru arcaşii de la SCM Deva este obţinerea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

11 ore ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

o zi ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

2 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

2 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

2 zile ago