Categories: Actualitate

A scăpat momentan de închisoare

Maximilian Gânju

Un bărbat de 55 de ani, din Aninoasa, acuzat de tentativă de omor, a scăpat de condamnare la instanţa de fond, însă procurorii nu sunt de acord cu judecătorii Tribunalului Hunedoara. Victima suspectului de tentativă de omor este cercetată şi ea penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Fapta care o putea costa viaţa pe victimă s-a petrecut în urmă cu aproximativ un an de zile, iar suspectul, Valerius Muntean, s-a enervat la culme că nu primeşte suficienţi bani pentru băutură. A pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat concubina în zona gâtului. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara l-au trimis în judecată pe individ, acuzându-l de tentativă de omor, dar victima şi-a schimbat repetat declaraţiile şi n-a vrut să-l vadă pedepsit pe agresor. În aceste condiţii, instanţa de fond s-a văzut nevoită să-l achite pe individ şi să ceară procurorilor anchetarea femeii pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara n-a fost de acord cu soluţia şi cu probele din dosar şi încearcă să convingă completul Curţii de Apel Alba Iulia să-l condamne pe suspect. Instanţa a cerut audierea unor martori, o expertiză, şi a stabilit şi termen pentru administrarea probelor pentru 24 octombrie a.c. Ancheta a arătat că după ce şi-a înjunghiat concubina, individul a fugit de acasă, dar a fost prins de poliţişti. Victima a stat internată în Spitalul de Urgenţă Petroşani mai bine de două săptămâni de zile până să poată discuta cu procurorii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

La data de 12 iulie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost…

5 ore ago

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 zile ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

3 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

3 zile ago