Categories: Eveniment

A scăpat cu viaţă, după ce a căzut de la etajul IV

Un copil în vârstă de un an şi trei luni a căzut de la etajul IV al unui bloc din Petrila. Băieţelul a supravieţuit accidentului, datorită unui parasolar, care i-a atenuat căderea.

Copiii, singuri în apartament
Nefericitul accident s-a produs ieri după-amiază, în timp ce mama copilului era chiar în faţa blocului. Băieţelul era în casă, doar cu ceilalţi trei fraţi ai săi. Copilaşul s-a căţărat pe o canapea, aflată lângă fereastra deschisă. În camera respectivă se mai afla şi fratele său, în vârstă de 11 ani, însă pentru că se uita la televizor, acesta nu a observat pericolul care-l pândea pe micuţ. Într-o fracţiune de secundă, băieţelul a reuşit să urce pe fereastră, unde a împins plasa de ţânţari, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Potrivit comisarului Ovidiu Zaharie, şeful Poliţiei Petrila, minorul a avut noroc cu un parasolar montat deasupra unei ferestre de la etajul II, care a atenuat căderea. De asemenea, Ovidiu Zaharie a mai precizat că băieţelul a căzut peste un gard de plasă de sârmă, uşor înclinat, care îngrădea o zonă verde din faţa blocului. Prin elasticitatea gardului, copilul a scăpat de un impact dur cu solul.

 

Ţinut sub supraveghere
Având în vedere că mama micuţului se afla în faţa blocului, toată întâmplarea s-a petrecut sub ochii acesteia. Întrucât în oraşul Petrila nu există spital, femeia a pornit imediat, împreună cu un vecin, înspre spitalul din Petroşani. „Copilul a suferit politraumatisme grave şi este ţinut sub îngrijire şi investigaţie medicală”, a declarat Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă din Petroşani. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele pe la colțuri că o du­duie, cu halat alb, nu se sfiește…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a reușit o nouă importanță, ducând echipa sa…

13 ore ago

Bulina neagră

I.N., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

13 ore ago

De ce să îți faci Carte Electronică de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Deva informează cetățenii cu…

13 ore ago

Invitat la masă să-și cunoască viitoarea soacră, ginerică și-a prădat și soțioara, și pe mama-soacră

Individul, condamnat în trecut tot pentru furt, n-a rezistat tentației după ce a văzut că…

13 ore ago

Hărău, pe valul investițional

Magdalena Șerban Una dintre comunele hunedorene care a luat avânt în ultimii ani este Hărău.…

13 ore ago