Categories: Eveniment

A sărit cu maşina în Jiu

Un şofer de 72 de ani din localitatea Uricani a scăpat cu viaţă, după ce a sărit cu maşina în Râul Jiu, în apropiere de intrarea în Petroşani.
Bărbatul venea dinspre Târgu Jiu, iar pe Defileu a simţit că fuge maşina din cauza zăpezii şi s-a trezit în apă. Nu a păţit nimic, deşi a căzut de la o înălţime de circa 10 metri. Norocul lui a fost că în apropiere se aflau câţiva paznici ai şantierului din Defileul Jiului, care i-au sărit în ajutor şi l-au scos din apă. Poliţiştii din Aninoasa au deschis o anchetă în acest caz, iar şoferul s-ar putea alege cu un avertisment sau amendă, deoarece nu a adaptat viteza în funcţie de condiţiile grele de trafic. Bătrânul nu are asigurare şi va fi nevoit să-şi repare autovehiculul pe propriul buzunar. Acesta este al treilea accident care se produce în Defileul Jiului, din cauza zăpezii de pe carosabil. Pentru că drumarii se lăsau aşteptaţi, deşi ningea abundent, chiar şeful Poliţiei Aninoasa, subcomisarul Nicolae Airinei a mers la districtul de drumuri, pentru a-i scoate la deszăpezire. Airinei a rămas până târziu în noapte pe segmentul de drum naţional care tranzitează zona sa de competenţă, să se asigure că angajaţii de la Drumurile Naţionale îşi vor face treaba. (D. Istudor)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

4 zile ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

4 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

4 zile ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

4 zile ago