Categories: Actualitate

A plecat după apă şi nu s-a mai întors

Un băieţel de 13 ani din municipiul Vulcan este căutat de poliţiştii din localitate, după ce a dispărut de acasă. Copilul a fost trimis de părinţi în urmă cu patru zile să cumpere apă minerală şi nu s-a mai întors la domiciliu.
Abia ieri, poliţiştii au fost sesizaţi despre dispariţia minorului de un vecin al părinţilor băiatului. „În data de 7 august, Poliţia municipiului Vulcan a fost sesizată de către o persoană din localitate cu privire la faptul că în 4 august, în jurul orei 14:00, fiul acesteia, Martin Kovari, de 13 ani, a plecat de la domiciliu, să cumpere apă minerală şi n-a mai revenit. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că minorul obişnuieşte să vagabondeze pe raza municipiului Vulcan şi au demarat cercetări în vederea depistării acestuia”, a precizat, inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Poliţiştii mai spun că minorul are următoarele semnalmente: înălţime – 1,60 m, greutate – 40 kg, ochi căprui, păr negru, drept, tuns scurt,  iar în momentul plecării, era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare închisă, tricou de culoare roşie cu dungi albe, era încălţat cu pantofi sport, de culoare albă şi nu avea asupra sa bagaje, bunuri sau alte valori. Persoanele care pot furniza informaţii care să conducă la depistarea sa sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie. (M. Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

18 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

18 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

18 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

18 ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

18 ore ago