Politica si administratie

A picat a cincea variantă. Cine se pregăteşte?

02 Adrian David

Şoc în viaţa politică a judeţului Hunedoara! Adrian David (foto), cel care era dat aproape ca sigur că va prelua funcţia de prefect al judeţului, se pare că a fost respins şi nu va ocupa postul cu pricina.
David este al cincilea membru al PNL care nu trece de faza aprobării dosarului. El chiar şi-a depus, ieri, în ultima clipă, candidatura pentru Camera Deputaţilor, arătând, astfel, că nu se mai pregăteşte pentru postul de la Prefectură. În aceste condiţii, cine va fi noua propunere pentru funcţia de prefect? Fost subprefect al judeţului, Vasilică Potecă apare în centrul negocierilor, numele lui fiind vehiculat pentru a ajunge în postul respectiv. Nu este însă singurul nume. Surse din PNL Hunedoara susţin că a fost scos la încălzire o speranţă a politicii locale, un om de afaceri, neimplicat foarte tare în acest mediu, însă care are cursul de înalţi funcţionari publici la zi. Contactat, Vasilică Potecă a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN:„Am urmat cursul de înalţi funcţionari publici, la fel cum au urmat toţi cei care au ocupat aceste funcţii. Am fost subprefectul judeţului în perioada 2012 – 2014. Dar, nu sunt angajat în prezent pe un post de funcţionar public, aceasta fiind una dintre condiţiile obligatorii pentru a putea fi numit  prefect. Nu ştiu după ce criterii este detectat câte unul despre care se spune că va fi pus prefect”. Trebuie spus că speculaţiile despre „candidatura” lui Adrian David la funcţia de prefect au ajuns până pe punctul în care acestuia i-ar fi fost respins dosarul de candidat. Lucru pe care fostul şef al administraţiei judeţene îl neagă. „Nu am nici un dosar la guvern. De la bun început am spus că nu am făcut nici un demers pentru a fi numit în funcţia de prefect. Acest atribut aparţine în exclusivitate guvernului, care are instrumentele legale pentru a numi un prefect. Eu sunt funcţionar public şi îmi văd de treabă”, a concluzionat Adrian David. (N. Bumbac)

One thought on “A picat a cincea variantă. Cine se pregăteşte?

  • Greu nene si cu dosarele astea, poate la tras jos dosarul tatalui sa,infractor dovedit, dar ce mai conteaza sta la pensie cu vreo 4-5 mii lei pe luna,In toate tarile lumi si ar fi pierdut drepul de pensie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura