Categories: Sport

A opta minune negru-alb-albastrã

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a arătat prospeţime şi inspiraţie şi în cea mai lungă deplasare a sezonului, ajungând la opt „minuni” consecutive în turul Ligii a III-a, seria a V-a. Trupa antrenată de Marius Opric a rămas perfectă, câştigând cu 3-0 (1-0) meciul disputat la peste 350 de kilometri distanţă de casă, cu penultima clasată, Plimob Sighetu Marmaţiei, după ce a dominat autoritar întâlnirea.

Mai greu drumul, decât meciul
Şirul de rezultate perfecte ale hunedorenilor nu a fost pus în vreun pericol major în duelul din cea mai lungă deplasare a campionatului. Negru-alb-albaştrii au plecat în cursa de peste 350 de kilometri spre Sighetu Marmaţiei cu o zi înainte de meci, pentru ca jucătorii să nu acuze oboseala drumului la ora partidei. Comparativ cu lungimea drumului, provocarea fotbalistică a celor de la Plimob a fost un simplu foc de paie, iar hunedorenii au controlat autoritar jocul.

Multe ocazii, puţină eficienţă
FC Hunedoara a dominat steril primele 15 minute, iar în minutul 17, Plimob a scos prima dată „capul de la cutie”, având o acţiune periculoasă, respinsă în corner de portarul Dragotă. Tentativa ofensivă a gazdelor a avut efectul unui semnal de alarmă pentru elevii lui Marius Opric. Conştienţi că orice eroare le poate face viaţa grea, hunedorenii au sporit atenţia şi au intensificat atacurile. Totuşi, până în minutul 30, negru-alb-albaştrii nu au fost cu adevărat periculoşi la poarta adversă, deşi au arestat mingea. Abia din minutul 33, gradul de incisivitate a acţiunilor a crescut, iar în minutul 41 a picat golul aşteptat şi meritat.
Robert Cristian a centrat de pe partea dreaptă, iar Ionuţ Radu şi-a făcut datoria de atacant şi a reluat cu capul în plasa porţii: 0-1.
Acţiunile de atac ale hunedorenilor s-au stins în debutul reprizei secunde. Plimob a reacţionat prompt şi şi-a arătat colţii în minutele 58 şi 61, iar hunedorenii au fost salvaţi de intervenţiile portarului Dragotă. Puşi din nou în dificultate, negru-albaştrii au apăsat iar pedala de acceleraţie şi au punctat încă o dată. Făgărăşanu a centrat precis dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Pepenar (65) a majorat diferenţa cu o lovitură de cap. La 2-0, hunedorenii au jucat la conservarea avantajului iar gazdele au ieşit mai curajos la atac. FC Hunedoara a pedepsit pe contraatac unul din atacurile poziţionale ale celor de la Plimob. Lintaru l-a deschis excepţional în adâncime pe Nicula, iar acesta a scăpat singur cu portarul şi a dus scorul la 3-0 cu un şut la firul ierbii din afara careului mare. În runda viitoare, sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 14:00, FC Hunedoara va primi vizita formaţiei Şoimii Pâncota.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

20 de ore ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

20 de ore ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

20 de ore ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

20 de ore ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

21 de ore ago