O femeie și-a găsit sfârșitul, după ce un bărbat care tăia porumb cu o cositoarea trasă de un tractor a rănit-o.
„La data de 23 septembrie 2024, în jurul orei 10:45, Poliția orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat de 44 de ani, din comuna Baru, cu privire la decesul unei persoane. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 10:45, bărbatul în vârstă de 44 de ani, în timp ce tăia porumb cu o cositoare trasă de un tractor, pe un teren din apropierea comunei Baru, a constatat că tractorul merge greu, iar când a manevrat tractorul cu spatele a observat o femeie de 82 de ani, din comuna Baru, care era căzută în fața cositorii și prezenta răni deschise care au condus, din păcate, la decesul acesteia.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul SMURD Hunedoara, însă în ciuda manevrelor de resuscitare, echipa medicală a declarat decesul femeii. Cadavrul femeii a fost preluat de reprezentanții S.J.M.L. Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a anunțat IPJ Hunedoara. (A. N.)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara atrage atenția asupra creșterii numărului infracțiunilor informatice și desfășoară constant…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, împreună cu instituții partenere, au desfășurat…
În perioada 24 - 26 aprilie, Toyota Autoglobus, noul dealer Toyota din Timișoara, ajunge la…
Gestionarea eficientă a deplasărilor zilnice poate transforma complet ritmul unei zile aglomerate. Fie că este…
De vineri până duminică, 24 - 26 aprilie, dealerul Volvo din regiunea de vest, AutoCardo…