A muri de râs: sensul şi originea expresiei. Pot oamenii să moară de râs sau este doar un mit?

A muri de râs” reprezintă o ex­presie pe care fiecare om a folo­sit-o cel puțin o dată în viață. Deşi râsul este, în general, benefic pentru oameni, se pare că acest lucru nu se aplică în absolut toate cazurile. Uneori, râsul poate avea urmări nocive pentru sănătate şi, oricât de ciudat ar părea, poate duce, în unele cazuri rare, chiar la deces.

Originea expresiei
Expresia „a muri de râs” este o formulare figurată folosită pentru a descrie o situație în care cineva râde excesiv sau în mod exagerat. Nu este o expresie literală, ci una hiperbolică, care exagerează efec­tele râsului.
Originea expresiei “a muri de râs” nu este foarte clară, dar se pare că are legătură cu unele ca­zuri istorice în care persoane ce­le­bre au murit în timp ce râdeau. Ideea că cineva ar putea „muri de râs” este evident o exagerare pen­tru a ilustra intensitatea și durata râ­sului, fără a sugera în mod literal o moarte cauzată de această acti­vitate.
Râsul este, în mod normal, ino­fensiv. Cu toate acestea, moartea poate rezulta din mai multe pa­to­logii care se abat de la râsul obiş­nuit. Cercetătorii au descoperit nu­meroase dovezi că râsul este, într-adevăr benefic pentru să­nă­tate, în cazul marii majorităţi a oa­menilor. De exemplu, îmbună­tă­ţeş­te funcţionarea vaselor de sân­ge şi reduce rigiditatea arterelor.

Nu îngrașă
Contrar zicalei, râsul nu îngraşă. Din contră, un studiu din anul 2006 arată că 10-15 minute de râs sănătos în fiecare zi ard până la 40 de calorii. Un alt studiu, din anul 2007, arată că râsul măreşte to­le­ranţa la durere a oamenilor, efect atribuit de oamenii de ştiinţă eli­be­rării de endorfine, substanţe se­cretate de organism şi care au efecte calmante.
Cu toate acestea, în unele cazuri rare, mai ales când e vorba despre persoane cu anumite predispoziţii sau afecţiuni, râsul poate avea şi efecte nocive. Râsul puternic poate determina pierderea cunoș­tin­ței, rupturi ale inimii sau ale eso­fagului, dislocarea mandibulei, crize de astm, incontinență urinară și hernii abdominale.
Explicația științifică este că râsul provoacă o serie de modificări fizio­logice în organism, cum ar fi creș­terea frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale, a consumului de oxigen și a eliberării de endorfine. Aceste modificări pot fi benefice pentru majoritatea oamenilor, dar pot fi periculoase pentru cei care au anumite afecțiuni preexistente, cum ar fi boli de inimă, aritmii, ane­vrisme sau defecte congenitale.
De asemenea, râsul poate interfera cu respirația și poate reduce fluxul de sânge către creier, ceea ce poate duce la accidente vasculare cerebrale.
Aşadar, nu se moare de la prea mult râs, ci din cauza efectelor pe care le produce un râs puternic în organism, efecte care pot genera complicaţii grave şi pot cauza chiar decesul.

Vin otrăvit?
De-a lungul timpului au existat mai mulţi oameni care au murit în urma unor râsete puternice. Dar cel mai cunoscut caz este cel al filosofului Chrysippus din Soli, al doilea fondator al stoicismului. Moartea acestuia a fost una considerată suspectă la acea vreme, iar cunoscute sunt două variante. Prima variantă este că ar fi murit din cauza unui vin otrăvit. În anul 216 î.e.n., în tipul Olimpiadei ar fi consumat un vin nefiltrat. Acesta i-a provocat o amețeală urmată de o criză de râs, iar apoi a venit moartea.
Cea de-a doua variantă cu privire la moartea lui are legătură tot cu râsul. Chrysippus a observat un măgar care mânca smochine, iar el i-a sugerat servitorului să îi dea vin „să nu se înece cu fructe”. Sluga a dat vin măgarului și animalul s-a îmbătat. Când a văzut acest lucru, filosoful s-a amuzat teribil și a râs fără încetare, până când a murit. Avea vârsta de 73 de ani. Practic, filosoful a murit de râs la propria glumă.

Alţi oameni care au murit de râs
• Zeuxis, un pictor grec din secolul al V-lea î.Hr., care a murit râzând de modul în care a pictat zeița Afrodita, după ce o bătrână care i-a comandat portretul a insistat să pozeze pentru el;
• Martin de Aragon, regele Aragonului, care a murit în anul 1410, din cauza unei combinații de indigestie și râs incontrolabil, provocat de o glumă spusă de bufonul său preferat;
• Pietro Aretino, un scriitor italian din secolul al XVI-lea, care „se spune că a murit de sufocare de la prea mult râs”;
• Thomas Urquhart, un aristocrat, polimat și primul traducător al scrierilor lui François Rabelais în engleză, care se spune că a murit râzând în anul 1660, după ce a aflat că Charles al II-lea a urcat pe tron;
• Arthur Cobcroft, un dresor de câini din Australia, care a murit în 1920, citind un ziar vechi de cinci ani și amuzându-se de prețurile unor produse din anul 1915 comparativ cu cele din anul 1920. Acesta i-a făcut o remarca soției sale în legătură cu asta și a izbucnit în râs, iar în mijlocul lui, s-a prăbușit și a murit;
• Alex Mitchell, un prezentator britanic, care a murit în anul 1975, râzând de un episod din emisiunea Monty Python’s Flying Circus; el suferea de o boală cardiacă rară, care a fost declanșată de râsul intens;
• Ole Bentzen, un producător de film danez, care a murit în anul 1989, râzând de o scenă din filmul A Fish Called Wanda. Acesta avea o frecvență cardiacă foarte ridicată, care a fost amplificată de râs și i-a provocat un atac de cord;
• Damnoen Saen-um, un croitor thailandez, care a murit în anul 2003, râzând în somn; se crede că el a suferit un stop cardiac sau o asfixiere cauzată de râs;