Actualitate

A mers înarmat cu un cuțit la căminul cultural

Maximilian Gânju

Tânărul de 30 de ani, din municipiul Deva, a mers la un bal organizat la Căminul Cultural Hondol și s-a luat la ceartă cu un localnic. Pentru a-și speria rivalul, a scos de sub haină un cuțit de bucătărie și l-a amenințat. N-a apucat să facă doi pași pentru că sătenii au sărit pe el și l-au pus la pământ iar apoi au chemat polițiștii.

L-a provocat la o bătaie
Deveanul a fost acuzat de tulburarea li­niștii și ordinii publice și s-a ales cu dosar penal. Totul s-a petrecut de Crăciun, unde
s-a strâns comunitatea din satul Hondol. Un sătean s-a legat de soția deveanului, iar oamenii, bine băuți, s-au luat la harță. Deveanul l-a provocat la o bătaie, afară, dar bărbatul nu a vrut. În aceste condiții, soțul jignit a mers acasăm, a luat un cuțit și cu el
l-a amenințat pe cel care s-a luat de nevasta lui, ca să iasă afară la bătaie. Când au văzut cei prezenți la bal că treaba e urâtă, au oprit dansul și au încercat săî-l oprească pe agre­sor. I-au luat cuțitul din mână și ș-au aruncat în grădină.

Agresiv și cu polițiștii
Echipajul de poliție sosit la sesizare l-a imobilizat pe agresor, dar acesta a continuat să fie agresiv chiar și cu oamenii legii. Pus sub acuzare, el a recunoscut faptele, astfel că dosarul a ajuns la Judecătoria Deva. ”Din fișa de cazier judiciar al inculpatului, rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru comiterea unei infracțiuni care aduce atingere siguran­ței circulației pe drumurile publice, iar fap­tele deduse judecății nu reprezintă un in­ci­dent izolat”, a stabilit instanța. Individul a fost condamnat la pedeapsa de 2.250 lei amen­dă penală (150 zile-amendă x 15 lei) pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și la 2.400 lei amendă penală (160 zile-amendă x 15 lei) pentru săvârșirea infracțiunii de port şi fo­lo­sirea fără drept de obiecte periculoase.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura