Declaraţii contradictorii
Incidentul s-a petrecut în Haţeg iar cei doi sunt vecini de bloc şi aveau un conflict mai vechi. Victima a ieşit cu câinii afară şi individul i-a reproşat că nu strânge mizeria lăsată în zona verde după ce patrupedele îşi fac necesităţile. Femeia a replicat, iar de aici s-a ajuns la agresiune. La întreaga scenă au asistat şi martori, dar în timpul anchetei şi procesului declaraţiile lor au fost contradictorii. Unul dintre ei a subliniat că victima avea un cuţit şi ar fi vrut să-l lovească pe inculpat, aspect care n-a putut fi luat în considerare de instanţa de judecată din cauza contradicţiilor şi a lipsei de probe. ”Pe fondul unor discuţii contradictorii cu inculpatul, raportat la câinii deţinuţi de către persoana vătămată, acesta a lovit-o cu pumnii şi picioare, iar după ce persoana vătămată a căzut, inculpatul a continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele peste cap, în spate şi în piept. Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se arată în dosar. Rodinel C.,de 41 de ani, din Haţeg, a fost găsit vinovat de Judecătoria Haţeg şi condamnat la o amendă penală de 3.600 lei (180 zile-amendăx20 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire. Instanţa a reţinut faptul că şi victima agresiunii a contribuit la degenerarea conflictului verbal, aspect care reiese atât din declaraţiile inculpatului, cât şi din declaraţiile martorei. Sentinţa Judecătoriei Haţeg nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de părţile din dosar cât şi de procurori. (M.Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…