Eveniment

A lovit, a fugit, a refuzat etilotestul

Andreea Lazăr

Fostul primar al comunei Brănişca, Cornel Cornean (foto), este cercetat penal, după ce a produs un accident şi a fugit de la locul faptei.
 

A refuzat testarea alcoolemiei
În timp ce conducea un autoturism pe o stradă din satul Boz, Cornel Cornean a lovit un moped, pe care se aflau două tinere. Fostul primar şi-a continuat drumul, fără să-l intereseze dacă vreuna din victime necesită intervenţia medicilor. Poliţiştii au dat de urma fugarului, în scurt timp, în gospodăria unor localnici din Boz. Când au încercat să-l reţină, bărbatul a rispostat, lovindu-l pe unul dintre agenţi. De asemenea, Cornean a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean Deva pentru recoltarea probelor biologice. Nici de această dată poliţiştii nu au avut mai mult succes, bărbatul refuzând şi aceste teste.

Fără permis, la volanul unei maşini neînmatriculate
Problemele fostului primar nu se limitează la fugă de la locul accidentului. În urma verificărilor efectuate de poliţişti asupra maşinii pe care Cornel Cornean o conducea, au fost descoperite mai multe nereguli. „Cornel Cornean nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, autoturismul nu figurează înmatriculat, iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare aparţin unei alte maşini”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi prezentat, ieri, Judecătoriei Deva, cu propunere de arestare preventivă pentru vătămare corporală din culpă, refuz de recoltare a probelor biologice, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui  autoturism  neînmatriculat şi cu număr fals. Cornel Cornean a fost pus în libertate de judecători, cu menţiunea de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 29 de zile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura