Pe 21 august este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar pe 22 august, proba obligatorie a profilului, tot probă scrisă. Sesiunea va continua cu proba la alegere a profilului din 23 august. Probele orale vor avea loc între 24 şi 27 august. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00 şi 20:00. În perioada 2 – 5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate, iar pe 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
În sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2018, promovabilitatea la nivelul judeţului Hunedoara a fost de aproape 69 la sută, fiind aproape de rata de promovare înregistrată la nivel naţional. Performanţe deosebite au obţinut trei absolvenţi de liceu din judeţ, promovând „examenul maturităţii“ cu media 10. (N. Bumbac)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…