A început reabilitarea drumului către Sarmizegetusa Regia

După reabilitarea drumului către Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, întreaga zonă va fi pusă în valoare, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara.
Dar pentru a putea încheia modernizarea căii de acces în termenul prevăzut în contract, finanţat din fonduri europene, autorităţile judeţene au solicitat celor de la IPJ Hunedoara închiderea circulaţiei rutiere pe perioada lucrărilor. Ieri, preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a semnat ordinul de începere a lucrărilor, iar cu două zile în urmă a efectuat o vizită la faţa locului pentru a vedea dacă sunt şi alte probleme care trebuie soluţionate. „Am verificat ieri cum stau lucrurile în teren, constructorul a adus primele utilaje, ieri fiind semnat ordinul de începere a lucrărilor. Cererea pe care am făcut-o pentru închiderea circulaţiei este tocmai pentru a se putea lucra într-un ritm adecvat. Este un efort pe care trebuie să-l facem noi, toţi, cetăţenii, agenţii economici, turiştii, pe termen scurt, de pe urma căruia vom beneficia pe termen lung. Întreaga zonă va fi pusă în valoare după modernizarea drumului”, a afirmat Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

18 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

19 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

19 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

19 ore ago