A început construcția mall-ului din municipiul Hunedoara

Hunedorenii vor avea și ei un mall în oraș. Cei de la Primăria muni­ci­piu­lui Hunedoara anunță că a în­ce­put construirea unui nou complex co­mer­cial.
Acesta va găzdui branduri cunos­cute atât la nivel naţional, cât şi la ni­vel internaţional.

Compania lui Gică Popescu
„Zilele acestea au debutat lucrările în cadrul proiectului prin care zona ocupată, până nu demult, de ruinele fabricilor de tricotaje şi încălţăminte de pe bulevardul Traian va fi trans­for­mată într-un complex comercial cons­truit la cele mai noi standarde. In­vestiţia aparţie unei companii de­ţi­nute de fostul mare performer al fot­balului românesc Gică Popescu. Noul complex comercial se va construi pe un teren de aproximativ 21.000 mp si va fi dispus pe un singur nivel. Su­prafaţa totală închiriabilă va fi de aproximativ 6.000 mp, iar restul su­prafeţei va fi ocupat de un număr sem­nificativ de parcări (în total, 199 de locuri de parcare, inclusiv locuri de parcare special amenajate pentru încărcarea maşinilor electrice), zone verzi, alei de acces şi alte facilităţi. Con­form informaţiilor disponibile până la această dată, în noul centru co­mercial vor fi prezente branduri precum Annabella – retailer alimentar cu capital integral românesc, Luca – un cunoscut lanţ de simigerii cu ca­pital integral autohton, Dr. Max – Hiperfarmacie, Tedi, Takko, Animax, Xpress, precum şi un renumit brand internaţional olandez, cu o prezenţă de peste 2.700 de magazine în în­treaga lume – companie care de­bu­tează pe piaţa din România anul a­cesta. Nu vor lipsi nici magazinele de ar­ticole sportive şi încălţăminte, cen­trul comercial fiind deja închiriat a­proa­pe în totalitate.
Se estimează că prin deschiderea noului complex comercial, planificată pentru a doua parte a anului 2025, se vor crea peste 100 de noi locuri de muncă”, a comunicat Primăria Hune­doara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

4 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

4 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

4 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

4 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

4 ore ago