Conform aşteptărilor, seniorii de la Comexim R Lupeni au avut o evoluţie foarte bună în prima etapă, câştigând toate jocurile disputate, la simplu, dublu şi triplu, cele mai bune prestaţii dintre elevii pregătiţi de Dima Druncea avându-le Marian Stoenică, Lucian Purice şi Răzvan Vornicu. De asemenea, o evoluţie bună în prima etapă au avut şi seniorii de la CS Inter Petrila, care vor găzdui etapa următoare, programată între 23 şi 25 martie. Etapa a III-a va fi găzduită la Lupeni, în perioada 27 şi 29 aprilie, municipiul din Valea Jiului urmând să mai organizeze şi etapa a IX-a, penultima din campionat, programată între 5 şi 7 octombrie.
În acest weekend, la Cluj Napoca se va disputa prima etapă a campionatului naţional de senioare şi din întrecerea juniorilor. (N.Gavrea)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…