Categories: Actualitate

A fugit de acasă, pentru că-i place aventura

Maximilian Gânju

Un băiat de 14 ani a fugit de acasă şi a fost căutat încă de luni noapte de poliţiştii din Valea Jiului. Copilul nu este la prima escapadă. Acesta revenea după ce rătăcea două sau trei zile, însă acum a dispărut 10 zile. Poliţiştii din Petrila au reuşit să-l găsească, ieri, viu şi nevătămat.
Minorul de 14 ani şi-a sunat mama zilele trecute şi i-a spus că nu se mai întoarce acasă, pentru că se poate întreţine singur. Poliţiştii spun că adolescentul nu avea nici un motiv temeinic să plece din sânul familiei.
Poliţiştii din Petrila împreună cu colegii lor din Petroşani au încercat să afle unde s-ar afla adolescentul în Petroşani, însă până ieri, nu reuşiseră să dea de el. În cele din urmă, oamenii legii l-au găsit pe copil la Petroşani, la un prieten. „A fost găsit în Petroşani, ieri, miercuri, la o persoană majoră, un prieten, din ceea ce ne-a spus. Era nevătămat, iar noi l-am încredinţat familiei”, a precizat comisarul Alexandru Scafariu, adjunctul Poliţiei Petrila. Copilul le-a mai spus poliţiştilor că a plecat de acasă pentru că-i place aventura şi nicidecum pentru că nu ar fi fost îngrijit de familie, ori din cauza unor dispute cu părinţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din re­gi­u­ne povestesc pe la col­țuri că fostul șef al unei instituții de…

4 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe inter­na­ționale…

4 ore ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…

4 ore ago

Prin noile măsuri ale guvernului, Sediile ANAF din județ, decapitate

Reorganizarea ANAF în județul Hune­doara, parte a unui proces național, vi­zează reducerea drastică a sediilor…

4 ore ago

Cum a rămas un bărbat din Petroșani fără 5.500 de lei după un singur SMS

O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…

4 ore ago

Viteaz în fața fostei iubite, mielușel în fața procurorului

Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…

4 ore ago