Categories: Comunitate

A fost fotbal și urmează proiecții de filme în aer liber, la Băița

Magdalena Șerban

Să mai spună cineva că primarii nu sunt inventivi! Din contră, vor să aducă un strop de divertisment și culoare, mai ales în mediul rural. La Băița, Finala Cam­pionatului European de Fot­bal 2024 a fost vizionată în aer liber, pe un ecran imens, iar curând ur­mea­ză să reînceapă proiecțiie de filme. Așa că în serile de vară se poartă ieșirile la cinema.

Intrare liberă
“Finala Campionatului European de Fotbal 2024 a fost proiectată direct pe haldina din Băița, așa că microbiștii s-au putut bucura împreună de echipele favorite, trăind emoțiile momentelor de gol. Iar ca surprizele să fie și mai multe, au beneficiat de tombole cu premii, toți cei prezenți. Nu au lipsit micii, berea, așa că lumea s-a simțit bine. S-a socializat, s-au împărțit impresii. Acum, ne dorim să reluăm pro­iectul de filme în aer liber. Anul tre­cut a avut mare succes, erau persoane și din alte localități care veneau să petreacă serile la noi. Programul din vara precedentă a cuprins atât proiecții speciale pentru cei mici, cât și producții românești. Am inițiat acest demers la cererea tinerilor din co­mună. E foarte greu pentru cei din mediul rural, mai ales dacă nu au mașină ori sunt minori. Cinema­to­graful din Deva înseamnă bilete de intrare, deci bani, transport dus-întors, etc. Așa, au stat pe baloți, au băut un suc rece, au mâncat popcorn și au vizionat peliculele pe care le-am pus la dispoziție. A fost chiar frumos”, a punctat primarul din Băița, Damian Diniș (foto). Organizând un cinema în aer liber, edilul a realizat o premieră pentru comunele hunedorene. Spe­ran­ța sa e că și alți colegi de breaslă îi vor urma exemplul. Depinde mult de comunitate, e drept, dar nu crede că cineva se dă în spate de la o acțiune de acest gen.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primăria Municipiului Deva și serviciile de specialitate continuă acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…

50 de secunde ago

Complexul Aqualand Deva rămâne temporar închis pentru lucrări de mentenanță și modernizare

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…

2 minute ago

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

19 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

19 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

19 ore ago