Categories: Actualitate

A folosit sau nu medicamentul să se drogheze?

O tânără din municipiul Petroșani a fost cercetată penal de către pro­cu­rorii DIICOT pentru folosirea unui me­dicament care poate fi folosit ca și drog recreațional. Hunedoreanca a fost scoasă de sub urmărire penală abia după ce a făcut dovada că suferă de o afecțiune pentru care medicul i-a prescris medicamentul în cauză.

Bănuit de trafic
Femeia a fost cercetată pentru să­vârșirea infracțiunii de deținere de dro­guri de risc în vederea consumului pro­priu fără drept. Iubitul ei era sus­pec­tat de trafic de droguri, astfel că anchetatorii aveau informații sufi­ci­en­te pentru a putea cere efectuarea unor percheziții la locuințele celor doi. Polițiștii au descoperit, printre altele, un număr de 59 de comprimate care conțin Alprazolam, iar suspecta le-a spus că a urmat un tratament prescris de un psihoterapeut, pentru indu­ce­rea somnului și anxietate. Le-a mai spus anchetatorilor că nu știa că pastilele deținute erau droguri și nu mai ține minte de la cine le-a procurat, fără rețetă. După ce a prezentat pro­curorilor documentele medicale, tâ­năra a fost scoasă de sub urmărire pe­nală. Pe de altă parte, medicamentul în cauză poate fi folosit ca și drog re­creațional pentru a elimina senti­men­tul de panică sau nervozitate dat de efectele psihedelice ale unor droguri, precum LSD. Mai este administrat, de obicei, după ce trece efectul unor dro­guri stimulante sau care dau som­no­lență (precum LSD, cocaină, amfe­ta­mine, DXM sau MDMA) și în com­bi­nație cu marijuana sau heroină pentru a potența efectul de relaxare. La lo­cuința iubitului ei a fost descoperită o cantitate de amfetamină și câteva punguțe cu cannabis, dar nu a putut fi audiat în calitate de suspect. Anche­tatorii n-au putut însă proba că s-ar fi ocupat în activități de punere în cir­cu­lație și vânzare de droguri, așa că s-a dis­pus renunțarea la urmărire penală și în cazul său, iar Tribunalul Hunedoara a admis cererea. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

22 de ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

22 de ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

23 de ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago