Categories: Comunitate

A explodat numărul pensionărilor anticipate

Nicolle Ebner

Numărul dosarelor depuse de hunedoreni la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, pentru pensionarea anticipată, a crescut de cinci ori, în luna mai, faţă de lunile anterioare.

Încă se mai pot depune dosare

Speriaţi de anunţul făcut de ministrul Muncii, Mihai Şeitan, privind blocarea pensionărilor anticipate, dar şi ca să scape de reducerea salariilor cu 25 la sută, angajaţii mai vârstnici din sistemul bugetar, dar şi privat, s-au grăbit să ceară ieşirea de urgenţă la pensie. Luna trecută, au recurs la soluţia pensionării înaintea limitei de vârstă 250 de angajaţi din judeţul Hunedoara, de cinci ori mai mult faţă de lunile anterioare, în care ritmul de depunere a unor astfel de dosare nu depăşea 50 de cereri pe lună. Ministrul Muncii anunţase că pensionările anticipate vor fi blocate de la 1 iunie, până la sfârşitul acestui an, urmând că din 1 ianuarie 2011 să fie reluate. De aici şi graba hunedorenilor de a profita de puţinul timp pe care-l mai aveau la dispoziţie. Numai că, actul normativ nu are efecte decât după publicarea în Monitorul Oficial al României, lucru care nu s-a întâmplat până acum, dat fiind faptul că, abia marţi, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legile austerităţii, care prevăd reducerea pensiilor şi salariilor bugetarilor. Prin urmare, la Casa judeţeană de Pensii Hunedoara se mai pot depune dosare.

„Cei care şi-au înregistrat dosare de pensionare sunt din toate domeniile. Atât cadre didactice, funcţionari publici, cât şi angajaţi în sistemul privat. Au fost înregistrate toate dosarele persoanelor care îndeplinesc prevederile legale privind dreptul la pensionarea anticipată şi continuăm să primim dosarele care întrunesc astfel de condiţii cerute de lege, până când reglementarea în cauză este publicată în Monitorul Oficial”, explică Ionel Ciobanu, director al Casei judeţene de Pensii Hunedoara.

Prin pachetul de măsuri anticriză, Guvernul vrea să blocheze ieşirea din activitate înainte de termen, până la intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

2 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

2 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

2 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

2 ore ago