Sport

A doua „menţiune” în 20 de ani

Ciprian Marinuţ

Opt succese şi două locuri patru. Acesta este bilanţul echipei de gimnastică feminină a României la cele 10 ediţii ale campionatelor mondiale disputate în ultimii 20 de ani, după ce româncele au ratat podiumul la C.M. 2010 din Olanda.

„Nervi tari”, dar la dificultate redusă
Clasată de cinci ori pe locul I (în 1993, 1995, 1997, 1999 şi 2001), o dată pe locul doi  (2003), de două ori pe locul trei (1991 şi 2007) şi o dată pe locul patru (în 2006), echipa României a fost în Olanda la cel mai slab nivel din ultimii 20 de ani. Actuala generaţie a tricolorelor a mizat la Rotterdam pe exerciţii mai puţin riscante, pentru a reuşi un concurs fără ratare, însă strategia a fost necâştigătoare. Raluca Haidu (CNS Cetate Deva), Ana Porgras (foto) (LPS Galaţi), Sandra Izbaşa (Steaua Bucureşti) şi Gabriela Drăgoi (CSS Buzău) au trecut proba „nervilor tari”, însă, pentru că dificultatea exerciţiilor lor a fost modestă, comparativ cu ale adversarelor de top, care au mai şi ratat, au rămas în afara podiumului. România a acumulat doar 173.096 puncte şi a fost depăşită de Rusia, care a câştigat medalia de aur, cu 175.397, SUA, cu 175.196 şi de China cu 174.781. Calificate în finală cu al patrulea punctaj, româncele au rămas pe aceeaşi poziţie, din cauza startului slab de la paralele şi a notelor sub aşteptări obţinute la sol. Surprinzător, aparatele tari ale româncelor au fost săriturile, unde s-au obţinut trei note peste 14.700, şi bârna, unde Ana Porgras a luat cea mai mare notă a României (15.066).

„Ceilalţi sunt mai buni acum!”
Antrenorul coordonator al lotului feminin, Mariana Bitang, care nu a făcut deplasarea la CM de la Rotterdam, a declarat, ieri, că se aştepta ca Rusia să câştige titlul mondial. „Cert este că titlul mondial câştigat de Rusia nu este o surpriză, am spus înainte de Mondiale. Rusia are o garnitură excepţională, cu care va domina copios în următorii ani, gimnastica mondială. Au avut inteligenţa, după anul 2000, când nu mai auzea nimeni de ei, să-şi readucă antrenorii buni acasă, să pună bazele unui program puternic şi iată, încep să se vadă roadele”, a declarat Mariana Bitang, care a precizat că nu a văzut concursul, pentru că în cantonamentul de la Izvorani nu se recepţionaeză postul TV care a transmis competiţia. Antrenor coordonator al lotului feminin, alături de Octavian Belu, Mariana Bitang este de părere că trebuie să ne recunoaştem poziţia mondială în acest moment. „Trebuie să recunoaştem că ceilalţi sunt mai buni în prezent, să ne recunoaştem şi greşelile şi să vedem cum le putem corecta. Fetele acestea au avut una-două luni de pregătire tehnică, să nu mai spun că unele au venit după accidentări grave. Noi, în acest moment, nu pierdem la execuţie, ci la notele de plecare, deci, la dificultate. E nevoie de sportive sănătoase, cu care să începem să mărim bagajul tehnic şi să-şi dorească şi ele acest lucru, pentru că rolul antrenorilor se termină, când ele încep exerciţiile. Sper ca în curând să nu devină istorie locul României pe podium, este mult de muncă”, a spus Bitang.
Mariana Bitang a mai precizat că nu are aşteptări de la finalele următoare, în care România are reprezentante, la individual-compus şi pe aparate. „Sunt şanse. Teoretic, chiar sunt, practic, vom vedea. Va interveni şi oboseala, pentru că de exemplu, Ana Porgras va trece prin mai multe finale, va fi greu pentru ea. Noi nu am pus presiunea rezultatelor pe fete, trebuie să îşi dorească şi ele să fie acolo sus, pe podium”, a încheiat Mariana Bitang.

One thought on “A doua „menţiune” în 20 de ani

  • Mai bine ramaneati acasa. Ati luat locul lui Forminte ca sa… ce?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura