Recent, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie de 59 de ani, din Hunedoara, care a reclamat că, pe parcursul a aproximativ trei ani, ar fi fost indusă în eroare de o altă femeie, de 74 de ani, din aceeași localitate.
Cum să evităm asemenea escrocherii
Conform plângerii, persoana vătămată ar fi fost convinsă, începând cu anul 2022 și până în luna august 2025, să îi ofere periodic femeii de 74 de ani sume de bani cuprinse între 50 și 1.500 de lei, în schimbul unor așa-zise „descântece împotriva blestemelor” care i-ar fi vizat familia.
Prejudiciul total reclamat este de aproximativ 25.000 de euro.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale comiterii faptei și recuperarea prejudiciului.
Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de fapte, polițiștii recomandă:
• Nu apelați la așa-zise servicii de „ghicitoare”, „descântătoare” sau persoane care pretind că pot rezolva problemele prin practici magice.
• Nu oferiți bani sau bunuri de valoare unor persoane necunoscute care promit „protecție” sau „dezlegarea blestemelor”.
• Dacă sunteți abordați de astfel de persoane, anunțați imediat poliția.
• Discutați cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, pentru a le explica riscurile și pentru a le proteja de posibile înșelăciuni.
• În cazul în care ați fost victime, nu ezitați să depuneți plângere – intervenția promptă poate limita prejudiciul și împiedica repetarea faptelor.
Vă reamintim că siguranța cetățenilor este prioritatea noastră și că orice suspiciune de înșelăciune trebuie semnalată de urgență la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție. (A.N.)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…