A plecat să cucerească, la pas, Carpaţii, şi a reuşit. Este vorba despre fostul campion al României la schi-alpinism, sau schi de tură, cum mai este cunoscut, Lucian Clinciu (foto) din Zărneşti, care a ajuns în Valea Jiului de la Predeal, după un maraton de cinci zile.
Un traseu greu, cu zăpadă şi viscol
Lucian Clinciu şi-a propus să traverseze Carpaţii Meridionali de la est la vest, plecând din Predeal şi trecând prin cele nouă masive muntoase – Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Lotru, Parâng, Vâlcan, Retezat, Godeanu şi Cernei – punctul final al expediţiei fiind Băile Herculane. Lucian Clinciu a ajuns până la Obârşia Lotrului şi de acolo, şi-a luat o binemeritată pauză, fiind recuperat de aici de Bogdan Sulică, bunul său prieten care îl însoţeşte cu maşina de asistenţă pe tot parcursul proiectului. El este cel care îl aşteaptă la sfârşitul fiecărei etape, fiind responsabil cu hidratarea şi alimentarea. Iar traseul parcurs nu a fost deloc uşor, cu atât mai mult, cu cât a avut parte de ceaţă şi chiar de viscol.
Întâlnire cu urşii
„Începând cu prima zi, urcând din Predeal în Bucegi, am avut parte de ceaţă, viscol şi, chiar dacă eu sunt familiarizat cu văile din Colţii Morarului, am avut nevoie de busolă, din cauza ceţii care m-a debusolat uneori. Mare parte din Piatra Craiului am traversat-o pe nocturnă, pe jos, dar şi pe schiuri, unde s-a putut. În Făgăraş, am avut parte de destule surprize, întâlnind pe traseu urme de urşi, mici şi mari, întâlnindu-mă chiar şi cu ei în gol alpin, la 150 de metri depărtare de mine, dar i-am putut evita rapid”, a declarat fostul campion. De altfel, pe blogul unde Lucian Clinciu îşi promovează proiectul, Bogdan Sulică povesteşte şi despre celelalte părţi ale traseului ce urmează a fi abordate de la Obârşia Lotrului încolo. În cursul zilei de astăzi şi mâine, Lucian Clinciu are de parcurs Munţii Parâng şi Vâlcan, urmând ca mâine seară să ajungă la Câmpu lui Neag.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…