Incidentul a avut loc în zona cartierului Aeroport din Petroşani, iar un şofer aflat în trafic a surprins momentul şi a postat fotografia pe pagina sa de socializare.
În imagine se vede cum un tânăr stă agăţat de un microbuz de transport persoane şi circulă o bună bucată de drum fără să realizeze pericolul. Şoferul de maxi-taxi nici nu are idee de călătorul clandestin care putea în orice moment să ajungă sub roţile autospecialei sau ale altui autoturism participant la trafic. Potrivit unui şofer care lucrează în transportul local, nu este pentru prima dată când se întâmplă ca tineri să se urce în spatele microbuzelor şi să circule în acest mod extrem de periculos.
”Nu au bani de bilet sau nu vor să plătească şi când pleci din staţie ţi se urcă pe bara maşinii. Nici măcar nu te gândeşti că cineva ar fi atât de inconştient şi dacă se întâmplă ceva cu el, tot tu poţi fi făcut răspunzător”, spune unul dintre şoferii de maxi-taxi din Petroşani. Şi pe bună dreptate, în cazul unui accident, şoferul ar putea da o mulţime de explicaţii până când se va dovedi că nu a ştiut că are un pasager clandestin. De cealaltă parte, tânărul, în afară de propria viaţă, nu riscă nici o amendă, pentru că în legislaţia rutieră nu a fost încadrată o asemenea faptă.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…